Kate Middleton s-a alăturat milioanelor de britanici care au primit prima lor doză de vaccin anti-Covid-19. Ducesa de Cambridge este ultimul membru al familie regale care a primit vaccinul.
O fotografie realizată vineri, care o prezintă pe Kate în timp ce i se administrează vaccinul, a fost publicată sâmbătă după-amiază pe contul de Twitter al Palatului Kensington.
„Ieri am primit prima mea doză de vaccin (împotriva) COVID-19 la Science Museum din Londra. Sunt extrem de recunoscătoare faţă de toţi cei care joacă un rol în acest program (de vaccinare) – vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi”, a transmis ducesa într-un mesaj care însoţeşte fotografia.
Cu mască, bluză albă şi jeanşi, Kate, în vârstă de 39 de ani, a fost fotografiată în timp ce era vaccinată în braţul stâng.
Este ultimul membru al familiei regale care s-a vaccinat anti-Covid
Prinţul William, duce de Cambridge, în vârstă de 38 de ani, nepot al reginei Elisabeta a II-a şi al doilea în linia de succesiune la tronul britanic, a anunţat pe Twitter, la 20 mai, că a fost inoculat cu prima doză a unui ser anti-COVD-19, publicând o fotografie cu momentul vaccinării sale, la acelaşi muzeu al ştiinţei din Londra.
Prinţul William s-a îmbolnăvit de COVID-19 în aprilie anul trecut, aproximativ în aceeaşi perioadă ca şi tatăl său, prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, deşi informaţia a fost dezvăluită public abia în luna noiembrie. Potrivit relatărilor din presă, prinţul William nu a dorit să provoace îngrijorare în rândul britanicilor, deşi simptomele cu care s-a confruntat au fost destul de severe.