Tabu
FASHIONSlider

Kitty Spencer | Cinci rochii de vis pentru o nuntă de basm

Lady Kitty Spencer s-a căsătorit cu milionarul Michael Lewis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate într-o vilă din secoul al XVII-lea din Roma. Pentru ziua cea mare, Dolce & Gabbana a răsfăţat-o pe nepoata Prinţesei Diana cu cinci ţinute de vis.

Cu rochia de mireasă de inspirație victoriană, semnată Dolce & Gabanna Alta Moda, Kitty Spencer a dat tonul unei nunți regale sâmbătă, 24 iulie, la Frascati, Italia.

A fost o zi de neuitat pentru cei doi miri. Lady Kitty Spencer, e 30 de ani, și omul de afaceri multimilionar Michael Lewis, în vârstă de 62 de ani, și-au unit destinele la Vila Aldobrandini din Frascati, pe înălțimile capitalei italiene, într-o atmosferă inevitabil Dolce Vita. Pentru această ocazie, mireasa a purtat cinci rochii excepționale, toate semnate Dolce & Gabanna Alta Moda, etichetă a cărei ambasador este de câțiva ani.

Pentru rochia prinicpală, lady Kitty a ales un design cu dantelă florală, similar rochiei de mireasă purtată de mama sa. Cu toate acestea ea a renunţat la tiara de diamant a familiei Spencer, purtată şi de Prinţesa Diana la nunta cu Prinţul Charles din urmă cu 40 de ani.

Designerii italieni au pus la dispoziţia sa alte patru rochii uluitoare din dantelă, mătase şi tul de cea mai înaltă calitate, la care au lucrat timp de şase luni. Printre creații se află o rochie din tul albastru, brodată cu flori și o pelerină de aceeași culoare. Și care amintea de cea aleasă de actrița Sharon Stone pe treptele Palais des Festivals.

De asemenea, ea a purtat o rochie verde smarald, o alta cu broderii și o piesă cu decolteu auriu.

Pe partea de coafură, Kitty Spencer a optat pentru un coc mic accesorizat cu un bujor, specific stilului italian. Cu toate acestea, ea a decis să nu poarte „Tiara Spencer”, purtată de mama sa la nunta cu Charles Spencer și făcută populară de sora acestuia din urmă, Prințesa Diana.

ARTICOLE SIMILARE

10 sfaturi interesante care vă pot ajuta cu ușurință să găsiți blugii „perfecți”

Tabu Tabu

Spatele gol: 6 moduri de a adopta acest decolteu glamour în această vară

Andreea Damian

Andreea Bălan, primele declarații despre relația cu tenismenul Victor Cornea

Andreea Damian

Regal teatral la Sala Rapsodia din capitală în perioada 29 noiembrie – 7 decembrie

Tabu Tabu

Emily in Paris: cum să reproduci machiajul și coafurile lui Lily Collins

Andreea Damian

Cum arată Flavia Mihășan după ce și-a tăiat pleoapele. Transformare totală!

Andreea Damian

Scrie un comentariu