Tabu
lifestyle

La golf în Scoția

Royal Troon

Pasionații de golf au transformat un orășel mic, de țară, într-o stațiune cu pistă de aterizare unde sosesc zilnic zeci de jet-uri pline cu americani gata echipați, cu crosele în spate și pantofii de golf potriviți, gata să intre pe Royal Troon. Royal Troon (www.royaltroon.co.uk) este un club de golf situat în localitatea Troon, din South Ayrshire.

Clubul a fost fondat în 1878 și la 100 de ani de la inaugurare a pri-mit distincția „Royal” pe care și-a adăugat-o nu­melui. Este, de altfel, ultimul club scoțian care a fost desemnat drept regal, pentru că dis­tincția se acordă foarte rar și numai după respectarea unor condiții stricte, doar 37 de cluburi purtând cu mândrie titlul de „Royal” înaintea numelui. Troon este situat la 45 de minute de mers cu mașina de Glasgow și la jumătate de oră cu trenul.

Dacă ai peste 40 de ani, ești pasionat de golf și deții un cont în euro cu 7 cifre, Troon este locul ideal în care să te retragi. În­treaga comunitate respiră golf. Ai ocazia să achiziționezi cu numai 500.000 de lire sterline o reședință lângă terenul regal de golf și te poți lăuda tuturor prietenilor că ești vecin cu Tiger Woods. Dacă preferi să-ți petreci doar vacanța aici, locul ideal pentru cazare este Lochgreen House.

Situat peste drum de terenul regal de golf, Lochgreen House este un conac luxos și elegant transformat în hotel. Camerele sunt suficient de mari ca să-ți adăpostească geanta de golf, minicarul și familia cu cinci copii. Băile sunt decorate în stil tradițional, așa că s-ar putea să-ți placă să te relaxezi într-o cadă uriașă montată pe picioare de leu după o zi în care umezeala ți-a ajuns până în suflet. Tariful este de 130 de lire sterline pe noapte.

Edinburgh

Nu te speria de vreme. În Scoția plouă aproape în fiecare zi. Nu te speria nici de fap­tul că la 15 grade Celsius scoțienii și sco­țien­cele umblă în pantaloni scurți. Pentru ei este vară. Dacă însă ploaia ți-a compromis o zi întreagă și golful nu mai este o opțiune, poți să vizitezi împrejurimile.

La numai o oră și jumătate de mers cu tre­nul printre dealurile verzi ale Scoției, se află Edinburgh. Orașul este un melanj excentric de vechi și nou, cu monumente încărcate de istorie și freamăt universitar care face ca, la fiecare colț de stradă, să întâlnești o gașcă veselă de studenți sau un grup de băieți în fuste scoțiene care abia au ieșit de la școală. Lângă gară, dai nas în nas cu monumentul lui Sir Walter Scott. Drept în față, te poți sui în­tr-unul din autobuzele cu etaj care fac tu­rul orașului.

Durează 45 de minute și poți vedea Castelul Edinburgh (www.edinburgh­cast­le.gov.uk), reședința oficială a reginei – Ho­ly­roodHouse – care găzduiește anul aces­ta și o expoziție de tablouri renascentiste, precum și școala care a inspirat Hogwarts – Înalta Åžcoală de Vrăjitori care, în realitate, e o școa­­lă de fete, piețele vechi ale orașului și ne­­nu­măratele poduri care îl străbat.

Poate pă­­rea ciudat că sunt atâtea poduri în Edinburgh, deși nu e nicio apă, dar orașul este con­s­truit pe șapte coline. Dacă ați obosit de atâta mers, vă puteți odihni într-unul din pub-urile studențești. Eu am încercat Doctor’s Pub, situat între Fa­cultatea de Medicină, spital și morgă.

Whisky single malt

Nu se poate vorbi despre Scoția fără să faci o referire și la whisky. Înainte să te aven­turezi într-o excursie de o zi ca să vezi distileriile, poți să vorbești cu personalul de la Lochgreen House (asta presupunând că te-ai decis să te cazezi acolo) să organizeze într-o seară o partidă de degustare de whisky.

Eu am încercat. Din cele peste 60 de soiuri pe care au insistat să mi le prezinte am degustat numai cinci și îmi amintesc numai două: Macallan, absolut delicios, și Laphroaig, un whisky pe care am înțeles că numai cunos­cătorii pot să-l aprecieze. Slainte!

INFO:

Cazare:

-Lochgreen House, 130 lire pe noapte
-Bracelo Troon Marine Hotel, 110 lire pe noapte

Transport:

– TAXI: Glasgow–Troon, 45 lire
-TREN: Troon–Glasgow dus-întors, 5 lire
-Troon–Edinburgh dus-întors, 7 lire

AUTOBUZ:
-Hop on, Hop off, 10 lire Public Bu, 2 lire

ARTICOLE SIMILARE

Animation Worksheep 2012 aşteaptă înscrieri!

Kate Winslet isi doreste enorm un Oscar

realitatea

Lindsay Lohan, însărcinată?

realitatea

Invitaţie la CinemAddicts

Cristina Ţopescu:”Ştefan Bănică ţinea un cuţit mare sub haină şi-mi spunea că mă omoară”!

Victoria și David Beckham, în lenjerie pentru Emporio Armani

realitatea

Scrie un comentariu