Tabu
PEOPLE

Lady GaGa a primit de ziua ei un cadou absolut fantastic!

Domnişoara GaGa devine aproape în fiecare zi subiect de bârfă. Uneori chiar şi fără voia ei. De parcă nu era suficient că a devenit un gay icon, Lady GaGa a primit de ziua ei (a împlinit 25 de ani pe 28 martie) pantofii cei mai gay icon, dacă putem spune aşa, din toată istoria. Adică pantofii de culoare roşie pe care i-a purtat Judy Garland în celebrul “Vrăjitorul din Oz”.

GaGa a declarat că acest cadou înseamnă enorm pentru ea pentru că în liceu nu a primit rolul lui Dorothy în favoarea unei nesuferite, iar darul primit îi demonstrează cât de departe a ajuns de atunci şi până acum.

GaGa şi-a sărbătorit ziua de naştere la Los Angeles alături de familie şi prietenii apropiaţi, după care a ţinut un concert la Staples Centre în timpul căruia a şi povestit despre cadoul primit şi însemnătatea acestuia pentru ea. Interpreta a mai primit, printre altele, o păpuşă sexuală şi diamante.

ARTICOLE SIMILARE

Fiul cel mare al lui Adrian Mutu a devenit major

Tabu Tabu

Starea lui Kate Middleton se înrăutățește. Prințesa a fost diagnosticată cu o încă o afecțiune

Andreea Damian

Mircea Badea și Carmen Brumă, implicați într-un accident rutier în timpul vacanţei petrecute în insula Corfu

Andreea Damian

Poza cu Meghan la British Fashion Awards pe care Casa Regală a șters-o fără motiv de pe Instagram

Andreea Damian

Suma uriașă pe care Prințul Harry o va obţine ca să-și publice memoriile

Andreea Damian

Smiley şi Gina Pistol, moment pasional printre rafturile supermarketului – VIDEO

Andreea Damian

Scrie un comentariu