HBO are nevoie de abonați pe noul său serviciu de streaming, HBO Max, prin urmare a decis să lanseze online Wonder Woman 1984.
Primul Wonder Woman a fost lansat în 2017 și, la fel ca acela, noul 1984 va fi regizat de Patty Jenkins și o va avea pe Gal Gadot în rolul principal. Pentru că producția a început la scurt timp după lansarea primul film în cinematografe, a doua peliculă ar fi trebuit să se lanseze de Crăciun în 2019. Din motive necunoscute, premiera s-a amânat până în vara acestui an, ca ulterior, din cauza pandemiei, filmul să fie amânat din nou până de Crăciun 2020.
În final, varianta care a rămas este 25 decembrie 2020. Atunci va ajunge Wonder Woman 1984 pe HBO Max dar și în cinematografe. Totuși, există mulți sceptici care cred că se va păstra data de lansare în ziua de Crăciun.
„ESTE TIMPUL. Cu toții am așteptat mult timp ca acesta (n.r. filmul) să vină. Nu vă pot spune cât de încântată sunt pentru voi toți să vedeți acest film. Nu a fost o decizie ușoară și nu ne-am gândit niciodată că va trebui să ne menținem lansarea atât de mult timp, dar COVID a zguduit toate lumile noastre. Considerăm că filmul nu a fost niciodată atât de relevant și sperăm că va aduce bucurie, speranță și dragoste în inimile voastre. Wonder Woman 1984 este un film special pentru mine și nu pot decât să sper că va fi la fel de special și pentru tine. Ne-am pus inimile și sufletele în ea.”, a transmis Gal Gadot pe pagina ei de Instagram.