Tabu
PEOPLESlider

Larisa Iordache și Cristian Chiriță și-au ales nașii. Cine vor fi părinții lor spirituali și când va avea loc nunta

Fosta gimnastă Larisa Iodache, în vârstă de 27 de ani, a oferit detalii despre căsătoria cu iubitul ei, Cristian Chiriță și a dezvăluit că și-au găsit nașii.

„Am ales nașii. Chiar acum o săptămână am fost să îi cerem, să facem totul ca la carte, iar ei sunt foarte încântați, au acceptat imediat și ne înțelegem foarte, foarte bine. Sunt prieteni de-ai noștri, sunt o familie foarte frumoasă, cu doi copii frumoși, avem foarte multe lucruri de învățat de la ei, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Ne bucurăm atunci când mergem la ei sau ei vin la noi, pentru că suntem pur și simplu prieteni, ne sfătuim și suntem alături unii de ceilalți”, a spus Larisa pentru Playtech.

Anul acesta va avea loc cununia civilă, urmată de o petrecere restrânsă, alături de familie și prietenii apropiați. În anul 2025, Larisa Iordache și Cristian Chiriță își vor uni destinele în fața lui Dumnezeu și vor face și marele eveniment.

„Nu am lăsat nimic în stand-by, ci am făcut pași în acest sens. Anul acesta vom face cununia civilă și poate și o mică petrecere alături de cei dragi, de asemenea, anul viitor vom face cununia religioasă și petrecerea cea mare, iar toți oamenii care vor să fie alături de noi, îi așteptăm să vină, să ne distrăm împreună”, a mărturisit Larisa Iordache pentru Playtech.ro.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Reteta de toamna – supa crema de dovlecei

realitatea

Cum să-ți actualizezi CV-ul în era post-COVID

Andreea Damian

Pungile de cadouri Oscars conțin cremă de piele cu canabis și o perie de toaletă zâmbitoare

realitatea

Tentativă de furt la Muzeul Luvru

Ciocîrlan

Surpriză de proporţii. Meghan Markle va da viaţă celui de al doilea copil

Andreea Damian

Moda de vară: cum să te îmbraci când este cald, dar plouă

Andreea Damian

Scrie un comentariu