Un aproape-batran proaspat somer necalificat, Larry Crowne / Tom Hanks, isi schimba viata mergand la facultate. Acolo o intalneste pe doamna profesoara Julia Roberts, o plimba cu scooterul, iar in intervalele ramase libere mai gateste, mai descopera esarfele vintage si freza sus-in fata-jos-pe-o-parte. Pe scurt devine un alt om. Pe criza calcand.
O intre-doua-varste si pe-doua-foarte-lungi-picioare doamna profesoara, Elizabeth Halsey / Cameron Diaz, lipsita de reale convingeri pedagogice, dar altfel foarte tenace, alearga sustinut dupa barbati cu bani. Spala masini, triseaza la testele nationale, apreciaza fara sa vrea glumele profesorului de sport si totul pe drumul spre o pereche de silicoane, cheia succesului la masculi cu ceasuri si masini scumpe. Ceea ce crede orice profesoara, nu ?!
Larry Crowne si Bad Teacher sunt doua filme usor de desfiintat. Primul se vrea o comedie romantica pe fundalul crizei americane a ultimilor ani, o perioada pe care doar Tom Hanks, in calitate de scenarist-regizor-producator si actor ( si probabil milionar) o poate gasi ca potenta pentru o noua viata, mai implinita spiritual si sufleteste decat cea in care aveai bani si siguranta zilei de maine. Sarac, dar liber, cu diploma si Julia Roberts. Bad Teacher nu se vrea nimic ( e si asta un merit !) – povestea treneaza ca o insailare de nimicuri si injuraturi, de leapsa pe catedre, o abordare banal-acru-mtvista a unei situatii contrafacute mai ceva ca un set de silicoane. Si as putea continua la nesfarsit pe linia asta, dar nu are sens.
Ce ar fi de laudat : in primul rand picioarele Juliei Roberts si ale lui Cameron Diaz. Larry Crowne castiga aici, Julia Roberts aratand impecabil – chiar si acest punct pozitiv spune multe despre ce este de apreciat in cele doua productii. Daca Diaz si joaca oarecum cu picioarele, Julia Roberts compenseaza saruturile plastic-gretoase cu Tom Hanks (si cele din Avatar pareau mai autentice !) cu un joc amuzant, cu rasul trademark si senzatia ca exista viata cu si dupa Forrest Gump. In Bad Teacher este ceva mai greu de gasit ceva de apreciat. Odata aflat insa parca nu tine atat de mult de zona superficialului, ca cele enumerate mai sus – personajul lui Diaz reuseste sa isi pastreze nota negativa pana aproape de sfarsit. Elizabeth Halsey nu se incurca in siropuri si demonstreaza ceva mai multa consistenta decat personajul Juliei Roberts. Consistenta este limitata – vorbim de o femeie al carei singur dor este expandarea partiala pe orizontala – dar sa spunem ca atat permite o comedie romantica.
In comun, cele doua filme au un tavalug de clisee de care se pare ca nu ne mai plictisim : niciodata nu e prea tarziu sa afli cine esti cu adevarat, tot raul spre bine, banii nu aduc fericirea, dragostea adevarata te gaseste pana la urma, cand iti doresti ceva cu adevarat se intampla, atatea si alte multe adevaruri esentiale doar pentru a nu mesteca floricele in gol.
Cu ce se ramane dupa cele doua pseudo-comedii deloc-romantice: muzica lui Tom Petty & The Heartbreakers ( marele merit regizoral al lui Tom Hanks), comicul Juliei Roberts in varianta marinata si aprinderea luminilor din sala dupa Bad Teacher. Cat despre silicoane, nu a fost sa fie.