Tabu
BEAUTY

Lecția despre machiaj. Cum îți dai seama că produsele de make-up au expirat

Rujul se potrivește de minune cu rochia grena pe care o porți la petreceri, dar termenul de valabilitate a expirat de jumătate de an? Dacă nici dimensiunea redusă a creionului dermatograf nu te-a convins, trebuie să știi că produsele de make-up expirate pot fi extrem de periculoase pentru sănătate. Potrivit unui studiu britanic, unele femei își păstrează articolele de înfrumusețare până la șase ani după expirarea termenului de valabilitate, iar 70% dintre femei nu își curăță niciodată pensulele și instrumentele de machiaj.

Specialiștii în make-up îți spun care sunt semnele după care îți dai seama dacă e cazul să arunci la gunoi fondul de ten, rimelul sau rujul preferat.

Fondul de ten și anticearcănul

Un produs pe bază de apă va rezista până la 12 luni, în timp ce unul pe bază de ulei va ajunge la 18 luni, deoarece uleiul este un conservant natural. Când uleiul se separă de celelalte ingrediente, e cazul să le arunci. Astfel vei obține un rezultat neuniform și inestetic. Pentru a evita separarea componentelor, agitați regulat tubul.

Fardul de obraz, autobronzantul și pudra

Dacă sunt sub formă de pulbere e recomandat să le aruncați după 18 lui. Acestea nu conțin apă, deci este mai greu să dezvolte bacterii. Specialiștii vă recomandă să le alegeți pe cele cu extracte din plante, cum ar fi aloe vera, ceai verde și mușețel. Cum îți dai seama că au expirat? Produsul prezintă o margine tare. Acest lucru se datorează mineralelor care s-au amestecat cu uleurile din alte produse. De aceea, se recomandă curățarea pensulelor foarte des și închiderea cutiilor foarte bine, pentru evitarea oxidării, care poate schimba culoarea fardului sau a pudrei.

Mascara

O arunci după 3 luni, dacă o utilizezi zilnic, și după 6 luni, dacă o folosești ocazional. Mediile umede dezvoltă bacterii, motiv pentru care rimelul are o durată atât de scurtă. Bacteriile există, de asemenea, în mod natural pe genele noastre, iar acestea sunt transferate din ochii noștri pe periuță și în tubul de mascara. Cercetările anterioare au arătat că 79% din probele de rimel ale unor femei erau contaminate cu bacterii stafilococice. Cum îți dai seama că a expirat? Miroase urât. Dacă rimelul s-a uscat în tub, revigorează-l cu câteva picături de ulei pentru bebeluși.

Conturul pentru pleoape

Acesta are o valabilitate de la 3 la 3 ani. În cazul celor lichide se aplică protocolul ca la mascara. Dermatograful are o perioadă de valabilitate mai mare, deoarece prin ascuțire se elimină bacteriile. Dacă folosiți tuș lichid, curățați vârful acestuia după fiecare utilizare. În cazul dermatografului se șterge frecvent și ascuțitoarea cu care îl ascuțiți cu un tampon de vată îmbibat în alcool.

Rujul și luciul de buze

Rujul nu conține multe bacterii, deci poate fi păstrat între 12 și 18 luni. Deși rujul și luciul conțin conservanți, cum ar fi parabeni, uleiuri esențiale și vitamine pentru a îndepărta germenii, acestea încep să se descompună în mod natural după un an. Dacă miroase urât sau și-a modificat textura, aruncați-le. Vara păstrați rujul la frigider, pentru a preveni astfel distrugerea ingredientelor. Și cel mai important, nu aplicați rujul imediat după ce mâncați, ca să nu dezvolte bacterii.

ARTICOLE SIMILARE

Proprietățile benefice ale castraveților

Ghid despre aplicarea unui parfum pentru bărbați: pielea curată și căldura, esențiale

Tabu Tabu

Foto-soc! Cum arata Loredana Chivu fara extensii!

Fiica lui Catherine Deneuve – noua imagine Fendi

Afacerea cu cosmetice a ajutat-o pe Rihanna să devină cea mai bogată cântăreaţă din lume

Andreea Damian

Tinerețe în vârful acului

realitatea

Scrie un comentariu