Tabu
LIFESTYLE

Legea pensiilor, beneficii pentru mame: Vor putea ieși mai devreme la pensie, în funcție de câți copii au

 

Femeile care au născut și crescut copii se vor putea pensiona mai repede în funcție de numărul acestora, potrivit unui proiect de lege privind sistemul public de pensii a fost pus în dezbatere săptămâna trecută la Ministerul Muncii. 

 

“Art. 51- (1) Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare prevăzută în anexa nr. 5, astfel: 

Imagine

Propunerea a venit din partea PNL, care a susţinut ideea introducerii unei serii de beneficii pentru mamele din România. 

“Sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut şi crescut mai mulţi copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani şi 6 luni”, a spus Nicolae Ciucă la discuțiile despre legea pensiilor.

Mai mult, reducerea vârstei de pensionare se va aplica şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 14 ani.

Proiectul mai prevede egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților, la 65 de ani, eșalonat până în anul 2035. În prezent atingerea vârstei standard de pensionare la femei de 63 de ani, se face eșalonat, până în 2030.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat la Parlament, să fie promulgat și publicat în Monitorul Oficial. Potrivit premierului, proiectul ar putea trece de Parlament până pe 20 noiembrie.

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii poate fi citit AICI

 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Mariah Carey si Nick Cannon, divort de 500 de milioane! Motivul e incredibil

La 18 ani, fata lui Oreste pozeaza sexy!

Mica de la Abracadabra, plânsă de prieteni. Ar fi împlinit 32 de ani

Butoane de panică pentru soțiile microbiștilor, odată cu începerea Euro 2024

Andreea Damian

FOTO FUNNY! Justin Bieber are un look nou! Şi-a lăsat mustaţă!

Pericol! MIRCEA ALBULESCU dus de urgenta la spital!

Scrie un comentariu