Am actori în listă. Mulţi dintre ei freelanceri. Mulţi mă spamează insistent cu misive lungi, în care îmi povestesc cum Mihai Bendeac e asuprit de Antena 1 şi unii încep chiar să mă şantajeze cu unfriend-ul – de parcă m-am cramponat eu vreodată de prietenia condiţionată a cuiva.
Nu, n-o să dau share elucubraţiilor voastre dintr-un simplu motiv: e penibil s-o arzi rebel şi revoluţionar pe salariul lunar generos oferit de trustul Intact.
Ştiu, dragi prieteni artişti, unii dintre voi n-au muncit nici măcar o zi, de când se ştiu. O ard glorios într-un rebel yell roz-bombon, finanţat de banii părinţilor înţelegători. Alţii dintre noi experimentează inclusiv ipostaza de antreprenor. Şi vă invit, o singură secundă, să vă puneţi în pielea fraierului care îndeasă un purcoi de bani în c…ardul lui Mihai Bendeac, şi mai trebuie să şi înghită o mulţime de fiţe şi de pandalii pe propriii lui bani.
Dacă cineva a tolerat o grămadă de stupizenii care l-au transformat pe Bendeac din comedianul respectat din perioada Mondenilor – probabil, Prima TV avea un PR mai înfipt, care ţinea radarul de detectat inepţii pe el – în izvorul nesfârşit de perle mici şi mari de acum, Antena 1 a fost acel post. I s-a permis să facă tot ce a vrut. Dar să te legi, de exemplu, de faptul că Arşinel are contract cu Catena – care l-a ales nesilită ne nimeni, într-o campanie targetată pe consumatori de vârsta a treia – e dincolo de inept. Când vreodată o să vedeţi voi vreo vedetă străină legându-se de faptul că Tilda Swinton e noua imagine Chanel şi remarcând ofticos că Chanel ar trebui să ia actriţe tinere?
Eu colaborez cu revista asta pentru că, realmente, am libertate de exprimare. Dar, pentru că am simţul adecvării, îmi respect colegii şi-i respect pe partenerii noştri. Ţine de un fel de etică – iei lunar banii unor oameni, e natural să munceşti PENTRU ei, nu ÎMPOTRIVA lor. Imaginea unui grup de colegi care se umplu reciproc de zoaie, imaginea unui angajat care-şi porcăie angajatorul, dar continuă să-i încaseze banii, e dincolo de mitocănie. Nu ai cum să fii şi cu banii-n portofel, şi cu libertatea de exprimare-n rai.
Dacă vrei să fii liber în exprimare, să te delimitezi total de angajatorul tău indulgent, care ţi-a permis aproape orice, dă-ţi demisia. Pe banii tăi, pe PR propriu, pe forţe proprii, poţi fi cât de liber în exprimare vrei tu. Nu mai ameninţa pe contul de Facebook că faci asta – fă-o! Ia exemplu de la revista Kamikaze. Ei trăiesc din abonamente şi sunt foarte liberi. Atât de liberi, încât majoritatea şi-au găsit rapid un al doilea job, din care trăiesc, de fapt.