Tabu
PEOPLE

Lidia Buble s-a despărțit de Răzvan Simion! Mesajul care a pus pe jar fanii

De la începutul anului tot mai multe voci susțin că între solista Lidia Buble și prezentatorul de televiziune Răzvan Simion n-ar mai fi nimic. Decât afaceri, pe care le manageriază împreună. Iată că vedeta TV a publicat un mesaj care ar putea face lumină în cazul celor doi și i-a pus pe jar pe fanii lor.
Cei doi n-au mai avut multe lucruri în comun în ultimul timp, iar Răzvan a fost urmărit de fotografi ieșind de la altă femeie. Nici vacanțele nu și le-au mai petrecut împreună, iar Lidia Buble în plină pandemie a plecat la tatăl ei spunând că acesta are probleme de sănătate și că trebuie să fie acolo. Din păcate, iată că fanii au putut citi un mesaj care a lămurut totul la Răzvan pe pagina de instagram, unul care sună cam așa. “O nouă călătorie… Sunt diferit astăzi pentru că am învățat să nu îi mai judec pe ceilalți și nici pe mine. Am învățat să îi iert pe ceilalți pt că mi au oferit prea mult ori prea puțin dar mai ales să mă iert pe mine. Au fost ani în care m am iubit prea puțîn în timp ce primeam prea multă iubire cu care nu știam ce să fac. Au fost ani în care m am ferit de iubire ca de cel

lidia buble si razvan simion
lidia buble si razvan simion

mai mare dușman. Au fost ani în care iubirea mi a fost oxigen. Ce am învățat până acum despre iubire? Iubirea înseamnă dăruire, libertate emoțională, înseamnă a vrea din suflet să îl vezi pe celălalt fericit. Plecăm amândoi într-o călătorie a regăsirii de sine. Dar separat. Mă iert pe minte pt tot ce am fost și pt tot ce n-am fost… Suntem in continuare o echipă și construim proiectul muzical și in rest doi…foști iubiți…. actuali foarte buni prieteni. Am fost copil, am fost tânăr iar astăzi sunt înțelept. Copilul râde: “Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!” Tânărul cântă: “Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!” Bătrânul tace: “Iubirea şi jocul meu e-nțelepciunea!” L.B. Viața frumoasă, Suflețel!”, a scris Răzvan Siomion pe pagină sa de socializare.

ARTICOLE SIMILARE

Rețeta lui Gwyneth Paltrow pentru o viață sexuală satisfăcătoare

Andreea Damian

Anca Țurcașiu arată fabulos la aproape 51 de ani! Câte kilograme are, de fapt?

Andreea Damian

Octavian Ursulescu a înlocuit prezentarea de evenimente cu partidele de pescuit

Tabu Tabu

Prinţul Harry şi Meghan Markle vor să se mute din Europa

Andreea Damian

Vârciu și Anda Călin și-au botezat fiul în secret

Tabu Tabu

Cine sunt vedetele din noul sezon „Te cunosc de undeva”

Andreea Damian

Scrie un comentariu