Tabu
PEOPLESlider

Lindsay Lohan este însărcinată! Modul inedit prin care a făcut marele anunț

Lindsay Lohan a anunțat că este însărcinată pentru prima dată. Actrița și logodnicul ei, Bader Shammas, vor deveni părinți în doar câteva luni.

Pe contul său de Instagram, Lindsay Lohan a postat o fotografie cu un body pe care scrie „în curând…”. Actrița a anunțat că este însărcinată și a transmis că „suntem binecuvântați și încântați”.

Felicitările au apărut pe rețelele de socializare, iar Paris Hilton i-a scris un mesaj emoționant. „Felicitări, draga mea! Sunt foarte fericită pentru tine. Bine ai venit în clubul mămicilor”. Donatella Versace, Bella Thorne se numără printre celebritățile care au felicitat-o pe actriță.

Momentan, Lindsay Lohan nu a dat alte detalii despre sarcina sa. Nu se știe în câte luni este însărcinată și nici ce sex are bebelușul pe care îl poartă în pântece.

Artista s-a căsătorit la începutul lunii iulie, după ce și-a anunțat logodna cu o serie de fotografii pe Instagram în noiembrie 2021. Vestea căsătoriei a venit după ce actrița l-a numit pe Shammas „soțul” ei într-o postare pe Instagram.

„🎂❤️🥰Sunt cea mai norocoasă femeie din lume. Nu pentru că am nevoie de un bărbat, ci pentru că el m-a găsit pe mine și a știut că vreau să găsesc fericirea și harul, toate în același timp”, și-a început Lohan legenda la o fotografie cu cei doi.

Ea a adăugat: „Sunt uimită că el este soțul meu. Viața mea și totul pentru mine. ❤️ fiecare femeie ar trebui să se simtă așa în fiecare zi 💖🙏🙏”.

ARTICOLE SIMILARE

Ce secrete de dietă are Valentina Pelinel. A ajuns la greutatea ideală

Andreea Damian

Palatul Buckingham, prima reacție după interviul lui Harry și Meghan la Oprah

Andreea Damian

La 9 ani a făcut echipă cu Marius Moga și regizorul Alex Ceaușu

Tabu Tabu

Kylie Jenner și-a răsfățat mama cu un cadou de 250.000 de dolari

Andreea Damian

Mesajul de dragoste al Adelei Popescu în plină epidemie de Corona Virus pentru Radu Vălcan

Tabu Tabu

Expunerea la chimicale în timpul sarcinii ar putea afecta plămânii copilului

Andreea Damian

Scrie un comentariu