Lindsay Lohan a dat de gustul afacerilor. După ce și-a deschis, recent, propriul club pe o plajă din Mykonos, Grecia, actrița în vârstă de 32 de ani vrea să-și construiască și o insulă privată. Se va numi Lindsayland și va fi construită în largul coastei Dubaiului. Lindsayland va face parte din proiectul „The World”.
Lindsay Lohan a dezvăluit deja fanilor ei de pe Instagram o imagine cu prototipul insulei pe care intenționează s-o ridice la circa 4 kilometri de coasta Dubaiului. Proiectul ei îndrăzneț a fost primit cu entuziasm și cuprinde un hotel. Micul paradis pe care vedeta intenționează să-l construiască va fi destinat exclusiv turismului, potrivit Daily Mail.
Așa cum arată și descrierea fotografiei, nu este vorba doar despre un hotel, ci de o întreagă zonă de agrement și divertisment în Dubai. În poză puteți vedea o mulțime de bungalouri, o lagună, o plajă cu nisip alb și propriul port, unde vor acosta, binențeles, numai ambarcațiuni de lux.
Fără îndoială, este un proiect foarte ambițios, deoarece conceptul insulei sub formă de triunghi a fost preluat de la un afacerist din Dubai.
Lindsay Lohan a dezvăluit în luna iunie planurile sale de a crea o insulă artificială pe care s-o numească „Lohan”. Dar eroina din „The Parent Trap” a fost prea ocupată să-şi promoveze clubul din Grecia.