Persoanele care țin diete ar trebui să doarmă bine, susține un grup de cercetători. Lipsa somnului reduce cu 50% eficiența curelor de slăbire. Studiul a demonstrat că lipsa somnului duce la producerea, de către organism, a unui hormon care împiedică arderea de grăsimi și care mărește senzația de foame.
Studiul a fost făcut pe 10 voluntari supraponderali, dar care nu aveau probleme de sănătate. Timp de două săptămâni aceștia au dormit 8 ore și jumătate în fiecare noapte, iar în următoarele două săptămâni doar 5 ore și jumătate. Specialiștii care s-au ocupat de studiu au observat că în primele două săptămâni subiecții au reușit să slăbească 3 kilograme, iar țesutul eliminat era adipos.
Lucrurile nu au stat la fel și în următoarele două săptămâni. În cea de-a doua perioadă, voluntarii au pierdut doar 1,5 kilograme și, ceea ce e mai grav, acestea scăzuseră din masa musculară.
Unul dintre specialiștii care s-a ocupat de studiu a declarat: "Lipsa somnului a devenit un obicei în zilele noastre, dar acest lucru diminuează eficacitartea dietelor cu 50%. Hormonul eliberat de corpul uman atunci când nu dormim reduce consumul de energie, ne face să dorim să mâncăm și reține țesutul adipos!".
Pe durata celor 4 sătămâni de cercetare, voluntarii au fost supuși la o dietă strictă, de doar 1.450 de calorii pe zi, adică 90% din necesarul zilnic care duce la păstrarea greutății.