Tabu
lifestyle

LORA s-a maritat. Vezi ce rochie au purtat ea si DOMNISOARELE DE ONOARE

Emoţii mari , ieri după-amiză, la nunta Lorei Petrescu, fosta solistă de la trupa Wasabbi, cu actorul Dan Badea. Cei doi şi-au unit destinele dinaintea lui Dumnezeu, în faţa unui altar improvizat, în grădina din complexul Aristocrat Events Hall din Pipera. Mireasa s-a lăsat aşteptată preţ de o oră.

După ce o lună au fost frământaţi de emoţii pentru ca evenimentul vieţii lor să iasă exact aşa cum au visat, ieri, Lora Petrescu (30 de ani) şi Dan Badea (36 de ani) şi-au jurat iubire eternă în faţa lui Dumnezeu.

Cununia religioasă a început abia la ora 18.00, deşi aceasta fusese stabilită iniţial cu o oră mai devreme. Responsabilă de această întârziere a fost chiar mireasa, deoarece machiajul şi aranjarea voalului i-au luat mai mult timp decât preconizase.

Domnişoarele de onoare, Adina şi Roxana de la Heaven, au fost îmbrăcate în roşu

Voalul imens al rochiei semnate Rosa Clara a fost perfect aşezat: „Sunt extrem de emoţionată. Nu m-am gândit neapărat la nuntă, am vrut doar să-mi găsesc jumătatea”, a spus Lora, radiind de fericire, după care a fost condusă de naş către altar.

Astfel, în prezenţa părinţilor mirilor, a prietenilor, dar şi a colegilor de la emisiunea „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, umoristul Dan Badea şi cântăreaţa Lora Petrescu şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu, după care a urmat o petrecere de pomină în incinta Aristocrat.

‭ioana ginghina si ruxandra

ARTICOLE SIMILARE

VEDETELE noastre – FOTO de cand erau scolari!

SILVIU PRIGOANA despre divortul de ADRIANA BAHMUTEANU

Întâlniri: actrițe și regizori

realitatea

LAURA, eterna amanta a lui Stefan Stan! MANTEA nu e singura victima! CARAGIALE stie de ce!

O insala REGHE pe Ana Maria PRODAN? Al cui e cercelul din masina antrenorului?

Top 10 bikini în istoria filmului

realitatea

Scrie un comentariu