Tabu
PEOPLESlider

Lorenna, lovită de fulger în vacanţă. Cum se simte interpreta de muzică populară

Cântăreața de muzică populară Lorenna a dezvăluit că a trecut prin momente de groază atunci când a fost lovită de un fulger, în timp ce se afla în vacanță la mare.

Artista se afla pe balcon şi nici măcar nu a mai apucat să intre în casă pentru că a fost lovită instant de fulger.

„Nu știu la un moment dat de unde a venit, a venit așa de nicăieri un fulger. Prima reacție când fulgeră, știi că te îndrepți spre ușă, dar eu n-am mai apucat să mă îndrept. N-am mai apucat nici măcar să aștept acele secunde, să se declanșeze, pentru că mă așteptam să se declanșeze tunetul, după fulger”, a spus Lorenna la Antena Stars.

Cântăreaţa de muzică populară ar fi fost luată pur și simplu pe sus de suflul fulgerului care ar fi proiectat-o la câțiva metri buni în mijlocul camerei de hotel: „N-am mai apucat să fac nimic, am fost luată pe sus de suflul fulgerului și am fost aruncată, proiectată în mijlocul camerei de hotel, cam la trei metri, să zic așa. Efectiv am fost luată în zbor și m-am trezit pe covor, în mijlocul camerei”. Artista este convinsă că a scăpat cu viața datorită lui Dumnezeu care i-a mai dat zile de trăit.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

De ce ni se usucă atât de tare pielea iarna și ce cremă este indicat să folosim

Andreea Damian

În premieră la TNB: PROCESUL LUI EICHMANN

Tabu Tabu

Doinița Oancea iubește din nou. Cine este bărbatul care o face fericită

Andreea Damian

Anca Ţurcaşiu, uitată pe o insulă din Thailanda

Andreea Damian

Paula Hriscu, prima oară pe o plajă din România, în 28 de ani

Tabu Tabu

Muzeul Național al Țăranului Român ⎢ Piața Țărănească

Ciocîrlan

Scrie un comentariu