Am cunoscut-o in 2002, prin mai-iunie. Dragoste la prima vedere. Am admirat-o cu nesat sapte zile. Insuficient. As mai fi admirat-o…o viata. Nu se putea. Trebuia sa plec.
Am regasit-o dupa trei ani. Parca era si mai frumoasa. Ii descopeream noi si inepuizabile frumuseti. Din pacate, din nou a trebuit sa o parasesc. Impotriva vointei mele.
Am facut eforturi si am reintalnit-o dupa inca 2 ani. Deloc fortuit. Doamna mea suprema parca ma astepta. Ne-am reamintit cu drag impreuna intamplari din intalnirile anterioare (ca vanzari nu aveam). La plecare nu am avut curaj sa ii spun adio. Cu toate ca stiam ca imi va fi foarte greu sa o revad. I-am spus doar la revedere, asigurand-o ca va ramane in inima mea. Da, Doamna mea suprema, Venetia vei ramane in veci in sufletul meu!
La intoarcere in tara, dupa ce am cunoscut-o in 2002 pe Doamna mea suprema, Venetia, am declamat tuturor prietenilor urmatoarea asertiune: sa nu indrazniti sa muriti fara sa vedeti Venetia pentru ca muriti degeaba!