In vara acestui an, Lucian Viziru a lasat Romania pentru a se stabili in Germania, acolo unde, in prezent, lucreaza ca instructor la o scoala de tenis din Stuttgart. Plecarea fostului solist al trupei „Gaz pe foc” a fost, insa, mai degraba una fortata.
In 2007, Lucian Viziru era in culmea gloriei. Pe vremea aceea el juca intr-o telenovela si avea un contract extrem de bun cu trustul PRO. In acel an, Lucian a contractat un credit de peste 180.000 de euro, garantand pentru el cu un teren la munte.
Lucrurile n-au evoluat insa bine pentru Lucian. Dupa cateva luni, el a rupt contractul cu PRO-ul, iar cariera lui de actor a ramas in stand-by pana in ziua de azi. La inceputul acestui an, a incercat sa revina in muzica, cu un proiect nou, insa fara mare succes. La un moment dat, nu a mai putut sa-si plateasca ratele, iar banca l-a dat in judecata si a castigat. Astfel, la mijlocul anului trecut, bucurile sale, inclusiv terenul din judetul Brasov, au intrat sub sechestru, la fel si conturile actorului. Practic, tot ce castiga Viziru intra automat in conturile bancii, situatie destul de delicata, mai ales ca Lucian a devenit si tata cu destul de putina vreme in urma.
Astazi, Lucian pare sa fi lasat in urma trecutul si a luat-o de la capat intr-o tara unde nu are statut de vedeta. A plecat la inceputul acestei veri in statiunea germana Garmisch -Partenkirchen, unde a predat tenisul la un hotel, iar de la 1 octombrie s-a mutat la Stuttgart, lucrand tot ca antrenor.