Alexandru Abagiu, makeup artist oficial L’Oreal Paris
Machiajul de Oscar este întruchiparea frumuseții absolute. Actrița respectivă trebuie să fie pusă în evidență, ea fiind pionul principal și punctul de interes maxim în acestă seară specială a anului. De asemenea, se ține cont de faptul că fiecare față este extrem de fotografiată, un studiu spune că o actriță fotografiată în medie de 10.0000 de ori ceea ce spune enorm pentru cele 15-20 de minute pe care le petrece pe covorul roșu.
Pielea trebuie să fie extrem de proaspătă, iar folosirea fondului de ten este cât se poate de bine calculată pentru acoperi, corecta și a nu încărca tenul. Machiajele foarte intense sau accentele amestecate sunt de evitat pentru acestă seară. Ochii sunt adesea conturați bine la rădăcina genelor pentru a crea senzația că genele sunt mai dese și nu neapărat că acolo s-a plasat o culoare sau o dungă.
După părerea mea, buzele sunt accentul absolut și în contrast cu un machiaj minimalist al ochilor acestea pot fi cheia seducției. Machiajul trebuie să fie în ansamblu, unul rafinat asemenea unei rochii haute couture care uimește prin prețiozitate și calitatea desăvârșită a materialului rămânând totuși discretă și elegantă prin formă, structură și culoare.
Nick Barna, make-up artist Maybelline New York
Pentru o apariție pe covorul roșu avem nevoie cu siguranță, de strălucire, stil, eleganță și rafinament. Nimic nu poate fi întâmplător atunci când alegi ținuta vestimentară, accesoriile, coafura și machiajul. Toate trebuie să se armonizeze perfect în realizarea unui tablou grandios care să emane feminitate absolută și frumusețe naturală. Machiajul pentru un eveniment de o asemenea anvergură trebuie să fie subtil, bine echilibrat și aplicat cu moderație. Nu e momentul pentru excese sau încercări de look-uri noi. Un machiaj perfect începe întotdeauna cu perfecțiunea tenului. Alegeți un corector și un fond de ten iluminator care să evidențieze cu fidelitate textura și culoarea tenului. Aplicarea trebuie să fie lejeră, aproape transparentă. Pudrați delicat pentru a oferi tenului acel aspect satinat de piersică, dar nu ucideți efectul de bibelou de porțelan.
Pentru restul machiajului aplicați tușe sensibile de lumină și conturați cu umbre pentru a evidenția osatura feței, linia pleoapelor și arcul perfect al sprâncenelor. Accentuați genele cu două straturi de mascara și subliniați privirea cu un tuș de pleoape trasat perfect, la rădăcina genelor. Fie că decideți să aplicați farduri de pleoape profunde sau doar o adiere de culoare ușor irizată, buze înflăcărate în tonuri de roșu sau doar lăcuite în tonuri neutre, nu uitați că secretul unui machiaj perfect stă în delicatețea aplicarii lui și nu în stridența culorilor sau a texturilor folosite.
Mirela Vescan, make-up artist Rimmel London
Un amănunt care poate părea nesemnificativ pentru multe dintre noi, dar pentru specialiști și fanele produselor de machiaj este esențial. Pentru machiaj nu se folosesc farduri HD, pentru că ceremonia se transmite pe toată planeta și nu peste tot este captură HD. Tenul este perfect, iar accentul cade pe buze. Rujul cel mai frecvent folosit este rujul roșu cu o tentă ușoară de oranj, pentru că are lungimea de undă cea mai lungă. În limita datelor naturale se încearcă o redare a buzelor lui Marilyn Monroe, este o rețetă în tendințe și cu siguranță va fi prezentă și la Oscar. Mirela ne-a mai dezvăluit unul dintre secretele frumuseții vedetelor de cinema și care nu are legătură cu tehnica machiajului. "Se numește botox, așa cum probabil ai observat, toate vedetele au frunțile netede, femei, bărbați, toți au fețele încremenite de toxină. Tot botox se face cam cu o săptămână înainte de ceremonie, la axilă, să nu se transpire…".