Noi probe în cazul morţii Mădălinei Manole ar putea duce la redeschiderea cazului. Se pune întrebarea cum s-a ajuns să fie pete de sânge pe pereţi, la o înălţime chiar de un metru sau cum de a reuşit să bea Mădălina Manole 250 de mililitri de Furadan, o substanţă toxică şi vâscoasă şi, de asemenea, cum de s-a găsit o singură amprentă în interiorul paharului. Interesant este şi faptul că trupul Mădălinei Manole a fost găsit la câţiva metri de pahar şi de flaconul de Furadan, în condiţiile în care moartea acesteia s-ar fi produs într-un minut. De asemenea, nu se ştie nici de la ce a provenit lovitura la cap, lucruri luate în discuţie la RTV.
Cert este faptul că părinţii regretatei cântăreţe, Ion şi Eugenia Manole, neîmpăcaţi cu verdictul judecătorilor, au redeschis dosarul pentru a patra oară, cerând ca ginerele lor, Petru MIrcea, să fie tras la răspundere pentru moartea fiicei lor. Prima înfăţişare va avea loc miercuri.
Acestea în condiţiile în care Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat, prin rezoluţia din 12 iulie 2012, că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor în cazul Magdalenei Anca Mircea, cunoscută publicului drept Mădălina Manole, întrucât decesul acesteia “nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală”.
Mai mult: RĂSTURNARE DE SITUAŢIE! NOI INDICII în cazul MORŢII Mădălinei Manole! – Vedete de la noi | Libertatea.ro
1 comentariu