Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Madonna dezvăluie adevăratul motiv care a determinat-o să lanseze un album nou

Madonna a decis să se mute în Lisabona, după ce băiatul ei de 13 ani, David, pe care l-a adoptat din Malawi, a fost acceptat în 2017 la academia de tineret a clubului de fotbal Benfica. Dar diva sexagenară se simțea incomod la început în capitala Portugaliei. „Mă plictiseam și eram deprimată”, a mărturisit ea într-un interviu pe care l-a acordat miercuri, la Londra.

Se pare însă că mutarea în Lisabona, cu tot familionul, a influențat-o pe cântăreața americană să lanseze albumul „Madame X”. „Nu m-am dus în Lisabona pentru a înregistra un album, era ultimul lucru la care mă puteam gândi. M-am dus în Lisabona pentru că fiul meu vrea să devină jucător profesionist de fotbal, iar în America nu avea parte de cel mai înalt nivel de pregătire.

Așa că am venit în Lisabona pentru a fi o mamă suporter. Este ultimul lucru pe care l-ai putea aștepta de la o fată controversată ca mine. Credeam că o să fie distractiv, o adevărată aventură, dar apoi m-am regăsit ducându-mă la școală și luându-i pe copii, mergând la meciurile de fotbal, așa că am devenit puțin depresivă”, povestește Madonna.

Artista a vrut să întâlnească oameni noi. A fost prezentată mai multor pictori și muzicieni și invitată în casele acestor oameni. Madonna a explicat că aceștia se strângeau în jurul mesei. Apoi, spre surprinderea ei, muzicienii se ridicau și cântau la instrumente. Fiind parte a acestor întâlniri, s-a simțit inspirată și a început să creeze materiale noi.

Madame X – al 14 album al Madonnei – va fi lansat pe 14 iunie. Primul single de pe viitorul album, Medellin, este un featuring cu Maluma și are deja un videoclip (lansat miercuri, 24 aprilie).

 

ARTICOLE SIMILARE

SF. DUMITRU in traditii si obiceiuri

Producția serialului “Wednesday” se mută din România. Care e motivul și unde va fi filmat sezonul 2

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Iris Maria Tușa: Topirea ghețarilor începe să fie din ce în e mai vizibilă, nu cred că acesta este un proces reversibil

Dora Constantinovici

Cine e Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay de miercuri seară. Imagini virale

Andreea Damian

CHA CHA LITIX! Episodul 104. Când ești sărac cu duhul și la propriu, și la figurat

Andreea Damian

Scrie un comentariu