E aproape 2 dimineața când DJ-ul oprește râul de hituri dansante și anunță: „Now welcome one of the greatest bands in Romania, Magnolia!” Raluca Leahu, secondată de cei trei instrumentiști, pune în sfârșit stăpânire peste scena unuia dintre cele mai fițoase cluburi bucureștene. Nu mai contează că a așteptat mai bine de două ore în culise, că sonorizarea nu e tocmai optimă, că lumea s-a mobilizat mai greu la dans, nu prea contează nici că și-a nenorocit un toc între scândurile scenei.
Raluca ține microfonul între palmele ascunse în mănuși negre de piele și cântă. Pentru Magnolia, acesta e al patrulea concert; pentru Raluca, Magnolia e al treilea debut. Au trecut vreo 10 ani de când s-a impus ca vocea feminină supremă a undergroundului românesc, mai întâi cu trupa de rock alternativ Nitro, apoi cu Zebre. Până prin 2004 a fost puștoaica în blugi și adidași, care rupea boxele cu cântece de protest și manifest.
Nu dădea semne că va deveni femeia cu „look de domnișoară”, care creează prilej de bâțâială cu cântece de dragoste electro–disco–pop. Destrămarea trupei Zebre a lăsat-o pe Raluca cu sentimentul că a dat tot ce avea de dat. „Nu mai vroiam să cânt”, își amintește ea, „nu mai aveam nimic de zis.” Entuziasmul i-a revenit tot prin muzică – doar ascultată. Åži-a făcut din căști accesoriu nelipsit, s-a îndepărtat de rock și a făcut noi obsesii: Róisín Murphy, Sophie Ellis-Bextor, Calvin Harris. La disco i-a plăcut ritmul („aș putea să ascult un loop toată viața”), la electro capacitatea de-a reproduce orice instrument. Dar tot nu știa încotro s-o apuce: „Ori cânt underground încă 20 de ani și nu mă știe nimeni”, s-a gândit ea, „ori mă comercializez și uit de mine.”
La concertele Róisín Murphy și Sophie Ellis-Bextor a descoperit compromisul perfect: „Åži voce armonioasă, și băiețoasă, și feminină, și pop, și disco, și chitară, și electronic. Se combină, ce frumos!” A lucrat cu soțul ei trei piese – el instrumentează piesele Magnolia, ea compune versurile și linia melodică – și s-a dus cu ele la un studio din Chișinău. Producătorului nu i-a plăcut nici una: nu sunau a ce susținea ea că vrea să facă. „Ia o chitară,”, i-a spus el, „și fă o piesă simplă, dar care să-ți placă ție.” Așa s-a născut „Make You Stay”, prima piesă Magnolia. Numele – trebuia să sugereze că nu e o trupă ci e ea care cântă – a fost inspirat de filmul „Magnolia” – care nu i-a plăcut deloc, dar caligrafia titlului arăta feminin și puternic în același timp. „Fashion, dar power”, râde ea. Definiție valabilă și pentru noua Raluca: „Înainte aveam o atitudine statică, bolnăvicioasă chiar. Acum sunt pe tocuri, dar mă mișc.” Cântă – la fel ca în vremea Nitro și Zebre –, ce o reprezintă. Doar că acum se adresează unui public mai matur, cu acces la muzică dar nu foarte mofturos (de aceea îi plac concertele în cluburi „mai fițoase, pentru că acolo oamenii dansează pe orice, vin să se distreze”). Metamorfoza Ralucăi înseamnă forță, siguranță pe sine, dar și egoism. „Contează mai mult ce simt eu”, spune ea. „Aici e secretul: ești credibilă dacă ești în elementul tău. Îi domini, dacă te văd că te simți bine.”
Pe Magnolia o poți asculta AICI!