Marc Jacobs și iubitul lui, Lorenzo Martone, s-au despărțit în urmă cu două luni. Zvonuri în acest sens existau de ceva vreme, dar confirmarea oficială a venit doar în urmă cu câteve zile chiar de la Martone. Acesta a publicat pe Twitter un anunț în care mărturisea că s-a despărțit de Marc în urmă cu două luni, dar că nu dorește să comenteze acest aspect și că le mulțumește celor care îl susțin.
Marc și brazilianu Lorenzo erau împreună din 2008, iar la începutul acestui an în presa din întreaga lume au circulat știri care susțineau că cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii restrânse. Mariajul a fost infirmat de mai multe ori de reprezentanții celor doi până în momentul în care Martone a declarat că zvonurile legate de căsătorie sunt adevărate, dar că actele matrimoniale nu vor fi semnate decât la sfârșitul lui 2010.