Tabu
CULTURESlider

Marea Britanie ⎢ Noi ipoteze despre comerțul medieval după descoperirea unei monede chinezești din secolul al XI-lea

În urma descoperirii recente a unei monede chinezești din secolul al XI-lea, într-o grădină din Hampshire, Marea Britanie, a fost lansată ipoteza conform căreia comerțul din Evul Mediu cu Extremul Orient a fost, de fapt, mult mai abundent și extins decât au presupus istoricii. 

Pentru a doua oară în trei ani, o piesă chinezească datând din secolul al XI-lea a fost descoperită pe teritoriul Marii Britanii. Evenimentul vine în sprijinul ipotezei conform căreia comerțul medieval dintre britanici și Extremul Orient a cunoscut o dezvoltare mult mai mare decât s-a susținut, până în prezent, de către istorici.

Caitlin Green, una dintre profesoarele catedrei de istorie de la universitatea Cambridge se numără printre cei care au ajuns la această concluzie. Green a scris și un articol în care susține această nouă ipoteză, iar publicația Smithsonian Magazine l-a preluat. 

Piesa, descoperită în zona Hampshire cu ajutorul unui detector metalic, datează din perioada 1008 — 1016. Este a doua monedă medievală chinezească descoperită în Anglia după cea din 2018, care a fost găsită în Cheshire. 

La momentul descoperirii din 2018, cercetătorii de la British Museum au declarat că este „puțin probabil să fie vorba despre o descoperire medievală reală.” Aceștia au susținut că moneda ar fi făcut parte dintr-o colecție privată și că s-ar fi pierdut.

Însă, cea de-a doua descoperire sugerează contrariul. Chiar dacă pierderile fortuite ale unor monede ce au aparținut colecțiilor private ar putea trezi interesul cercetărilor arheologice, Caitlin Green nu crede în coincidențe.

Ea își bazează afirmațiile pe mai multe argumente cu caracter istoric. Un englez a servit ca emisar al împăratului mongolez Ghengis Khan în anii 1240, ceea ce ar putea explica prezența unor piese chinezești pe teritoriul britanic, iar un trimis mongol i-a făcut o vizită regelui Edward al II-lea în 1313. 

De asemenea, în regiunea în care cele două piese au fost descoperite există multe vestigii din timpul Evului Mediu. Piesa recent descoperită a fost găsită la aproximativ 30km de singurul obiect chinezesc din ceramică identificat oficial în Marea Britanie, un fragment de farfurie sau bol din porțelan alb și albastru. Printre descoperirile efectuate în zonă se mai numără și o monedă a regelui Ioan, bătută între 1205 — 1207, precum și alte două piese datând din secolul al XVI-lea.

În 2018, arheologii au descoperit, pe lângă moneda chinezească, alte 23 de vestigii: două piese romane, două fragmente din plumb din perioada Evului Mediu târziu, monede cu Elisabeta I, inele și bile de muschetă. 

„Ipoteza că o piesă chinezească din secolul al XI-lea a ajuns (n.r. în Marea Britanie) în secolele al XIII-lea sau al XIV-lea nu este susținuță doar de probele arheologice, ci și de sursele documentare.”, scria Caitlin Green în 2018. „Aceste texte fac referire, mai întâi, la prezența britanicilor și irlandezilor în Asia orientală, dar atestă și prezența altor persoane care puteau călători din Asia orientală în Marea Britanie în timpul secolelor XIII-XIV.” 

Dinastia Song de Nord a domnit în China între 960 și 1125. În timpul acestei perioade, economia chineză a înflorit. Orașe precum Kaifeng au prosperat, producând hârtie, textile și porțelan. Bunurile au fost comercializate pe Drumul Mătăsii, care servea transportului de mărfuri între civilizațiile romane și chineze.

Chinezii făceau schimb de numeroase obiecte cu europenii în timpul erei medievale, o vază din secolul al XIV-lea fiind cunoscută drept „vaza lui Marco Polo”. Monedele găsite în Anglia au fost bătute, cu siguranță, în timpul domniei împăratului Shenzong (1067 – 1085 d.Hr.) Acestea au rămas în circulație și după sfârșitul dinastiei Song din anii 1120. 

sursa: Le Figaro

ARTICOLE SIMILARE

N-ai să crezi ce au încercat Dani Oțil și iubita lui în izolare

Tabu Tabu

S-a lansat Disney Plus, dar clienții companiei au întâmpinat probleme în primele ore de la lansare

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Singurul român care a fost la extravaganta petrecere cu  miliardari din India

Andreea Damian

Fotografii Sorin Onisor – Copilaria

realitatea

Cât a slăbit, de fapt, Oana Roman! Poze neretușate

Andreea Damian

Scrie un comentariu