Tabu
PEOPLESlider

Maria Iordănescu se retrage din televiziune. Motivul delicat care a dus la demisie

Maria Iordănescu a anunțat că se retrage din televiziune pentru o perioadă. Frumoasa prezentatoare a făcut anunțul astăzi, înaintea ultimului jurnal prezentat la Prima TV.

Maria Iordănescu și-a dorit enorm să ajungă prezentatoare și a muncit mult pentru asta. Mai întâi a fost reporter la Antena Stars și mai apoi a ajuns în lumea jurnalismului sportiv.

Cu greu, însă, ea a decis să renunțe la viața profesională pentru moment, pentru a pune familia pe primul loc.

‘‘Azi, vă dau întâlnire la ultimul jurnal Focus Sport. De azi, pentru mine, se sting reflectoarele în platoul Prima Tv și odată cu ele, se vor aprinde altfele. Reflectoare ce vor lumina traiectoria pe mai departe. Cu inima mică, cu lacrimi în ochi, de azi mă despart de colegi, mai înainte de toate. Mă despart de oameni frumoși, de loc, de ceea ce devenise o a doua casă si familie. Decizia nu a fost deloc una ușoară, dar uneori suntem nevoiți să facem alegeri, grele de altfel’‘, a scris Maria Iordănescu pe Instagram.

Maria Iordănescu a precizat că a decis să-și dea demisia pentru a avea mai mult timp liber alături de fiica sa. Ea simte că micuța are nevoi de ea și vrea să-i dedice tot timpul ei.

”De azi, aleg să fiu mai prezentă, mai aproape de fetița mea care semnalează de ceva timp dorința de a fi cât mai mult în prezența mamei. Iar atunci când programul la locul de muncă nu mai corespunde nevoilor din familie, aleg sa prioritizez jobul de mamă și apoi pe cel profesional. Azi, aleg cu inima de mama și nu cu cea care a visat mereu să facă carieră. Și chiar dacă urăsc despărțirile, iau inima de mamă pe post de aliat, să nu mai doară atât de tare’‘, a scris Maria Iordănescu.

Maria Iordănescu a avut un mesaj emoționant pentru colegi și pentru toți cei care au urmărit-o în fața televizorului.

”Închei așa: vă mulțumesc vouă, colegilor mei, mă înclin în fața voastră, vă mulțumesc pentru suport, pentru munca din spate, pentru fiecare zi minunată pe care am avut-o la locul de muncă, tocmai datorită vouă! Voi sunteți cei care dați viață locului și cei care ați contribuit la visul meu. In acești ani, nu am muncit, am pășit pe nori, am zburat si am trait tot ceea cândva doar visam. Sunt recunoscătoare vouă, postului Prima Tv și nu în ultimul rand, Lui Dumnezeu. Plec fericită, zâmbesc! Va mulțumesc și vouă, celor care ați fost aproape de mine, cei care ați urmărit Focus Sport. Pentru ultima dată: “Vă dau întâlnire la 18:40, în direct, la Prima Tv” ❤️????????Vă aștept!”, a scris Maria Iordănescu.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Kim Kardashian a vorbit fără perdea despre sex

Andreea Damian

Coronavirusul poate rezista la nivelul ochilor până la 20 de zile

Andreea Damian

Scările lui Joker devin o nouă atracție turistică în New York

Andreea Damian

Când apare filmul Terminator 7? 

Andreea Damian

Actrița Alexandra Dinu și regizoarea Cristina Jacob, apariții impecabile la Festivalul de Film de la Veneția

Andreea Damian

Crina Abrudan, pictorial provocator la 44 de ani – FOTO

Andreea Damian

Scrie un comentariu