Åžtiu că Mark Wahlberg pare cumințel când îl vezi dând interviuri la televizor, dar nu e chiar așa. Câteva urme ale trecutul său de băiat rău, când cânta hip-hop doar în chiloți și înjura de mama focului, există încă în colțurile întunecate ale minții sale. Actorul a declarat de curând că unul dintre suvenirurile la care ține cel mai mult este un penis artificial.
Este vorba, bineînțeles, de penisul fals pe care el l-a purtat în scena finală din filmul "Boogie Nights" în care interpreta rolul unui actor de filme porno, cu un extrem de mare talent putem spune. Penisul are 33 de centimetri, iar Mark i-a găsit un loc potrivit într-unul din sertarele biroului său de acasă.
"L-am furat de pe platourile de filmare. Din când în când îl scoteam din sertar și îm plesneam prietenii peste față cu el. Nu păstrez multe lucruri de la filmele la care am lucrat, dar ăsta are o însemnătate personală", a declarat Wahlberg.