Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Martin Scorsese îi reunește pe De Niro, Al Pacino și Pesci în cel mai scump film din cariera sa

Netflix a lansat primele imagini din cel mai nou film regizat de Martin Scorsese. The Irishman (în trad. Irlandezul: Asasinul mafiei) reunește numai nume grele ale cinematografiei: Robert de Niro, Al Pacino, Joe Pesci şi Harvey Keitel. Pelicula va avea premiera mondială la New York Film Festival, pe 27 septembrie, și va fi disponibilă pe reţeaua de streaming din toamna acestui an.

După ce a ne-a lăsat să aruncăm o scurtă privire la „Irlandezul” lui Scorsese la începutul acestei săptămâni, Netflix a lansat și trailerul extins pentru cea mai așteptată epopee cu mafioți.

Filmul The Irishman, bazat pe cartea lui Charles Brandt, I Heard You Paint Houses, îl reunește pe Scorsese cu fosta sa muză Robert De Niro și cu Joe Pesci, laureat cu un premiu Oscar pentru interpretarea din Goodfellas. Filmul cu gangsteri îl are în distribuție și pe Al Pacino, care nu a mai lucrat până acum cu Martin Scorsese.

Lungmetrajul este o saga epică despre crima organizată din America de după cel de-al Doilea Război Mondial, expusă prin ochii veteranului de război Frank Sheeran (Robert de Niro), escroc şi asasin plătit care a lucrat pentru unele dintre cele mai cunoscute personaje ale secolului XX. Sheeran a jucat un important rol în dispariția lui Jimmy Hoffa, interpretat de Al Pacino. Din distribuţie mai fac parte Harvey Keitel, Bobby Cannavale, Anna Paquin şi Ray Romano.

Povestea se întinde pe parcursul a câteva decenii. Filmul urmăreşte unul dintre cele mai mari mistere nerezolvate din istoria americană – dispariţia legendarului preşedinte de sindicat Jimmy Hoffa – şi prezintă o călătorie extraordinară prin coridoarele ascunse ale crimei organizate: modul de funcţionare, rivalităţile şi legăturile cu politica.

Martin Scorsese își folosește toate calitățile în producerea acestui film. De asemenea, apelează la efecte speciale pentru a-și îmbătrâni/întinerii actorii. De Niro, de exemplu, îl joacă Sheeran la vârste diferite. Datorită tehnologiei VFX, îl putem vedea pe starul american cu zeci de ani mai tânăr.

Scenariul este semnat de Steven Zaillan, iar producători sunt Martin Scorsese, Robert De Niro, Jane Rosenthal, Emma Tillinger Koskoff, Irwin Winkler, Gerald Chamales, Gaston Pavlovich şi Randall Emmett. Cu un buget de 200 de milioane de dolari, The Irishman este cel mai scump proiect din cariera lui Scorsese.

 

ARTICOLE SIMILARE

DORIAN POPA – accident urat! Acum, e in CARJE!

Tulburare de sezon: de ce ianuarie este noul septembrie în modă

Andreea Damian

Romeo Visca a venit de la Londra pentru un nou proiect în România

Tabu Tabu

Cătălin Botezatu, impresionat de fotografiile cu Maria Dragomiroiu în costum de baie

Andreea Damian

Atelierele Brâncuși | Atelier de pictură și grafică cu artiști de renume internațional

Andreea Damian

Cum face bani YouTube din videoclipuri false despre vindecarea cancerului

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu