Academia Americană de Pediatrie și-a întărit poziția față de părinții care folosesc bătaia ca formă de disciplinare a copiilor. Într-o declarație, publicată luni în revista „Pediatrics”, pediatrii recomandă adulților cu copii să folosească „forme sănătoase de disciplină”, cum ar fi consolidarea comportamentelor deja învăţate ale copilului, stabilirea unor limite și a așteptărilor – și nu bătaia, amenințările, insultele sau umilința.
Din nefericire, maltratarea copiilor în familie nu constituie un fenomen nou şi nici nu poate fi asociat cu o anumită perioadă istorică. De-a lungul secolelor, copiii au fost ucişi, bătuţi, abandonaţi, obligaţi să muncească – uneori în numele unor practici culturale, alteori pur şi simplu datorită patologiei părinţilor acestora. Din nefericire, până nu demult, societatea modernă a refuzat să recunoască amploarea şi gravitatea acestei probleme sociale. Abia în ultimele patru decenii ale secolului trecut, fenomenul a devenit unul de interes major, atât pentru specialiştii raliaţi diverselor discipline, cât şi pentru publicul larg.
Această declarație actualizează ghidul de bune practici și îndrumările publicate în 1998, care recomandă ca „părinții să fie încurajați și asistați în dezvoltarea altor metode decât bătaia ca răspuns la un comportament nedorit”.
După 20 de ani de cercetări, medicii sunt de părere că „părinții nu ar trebui să-și lovească copilul și să nu îi adreseze niciodată insulte verbale care ar umili sau rușina copilul”, potrivit CNN. Poziția Academiei Americane de pediatrie încurajează medicii, în special pediatrii, să discute cu părinții despre diferitele tipuri de disciplină, astfel încât, desigur, ei să poată lua propriile decizii privind modul în care își disciplinează copilul.
Ghidul de bune practici emis de Academia Americană de Pediatrie descrie pedeapsa corporală drept „neprejudiciabilă, palma având intenția de a modifica comportamentul copilului” și indică faptul că bătaia este considerată o formă de pedeapsă fizică.
Cum disciplinăm copilul fără bătaie?
Există alte forme de disciplinare pe care părinții le pot folosi, indiferent de vârsta copilului. De exemplu, pentru copiii mai mici de un an, care ar putea fi neastâmpărați, cel mai bună metodă de disciplinare este să-l mulți în altă parte, să-i distragi atenția, să îi oferi ceva de „lucru”. Copiii mici nu au capacitatea de a se respecta regulile. Nu deocamdată!
Pentru copiii mici și copiii de vârstă preșcolară, specialiștii recomandă folosirea metodei Time-out, o metodă de disciplinare cu ochi răi de unii părinți. Un time-out este o modalitate de a oferi copilului șansa de a se auto-liniști. În acest fel, îl scoatem dintr-o anume situație încordată și îi oferim … un loc liniștit, primind un timp pentru a se liniști sau a gândi. Time-out-ul nu trebuie sa dureze prea mult. Majoritatea părinților dedică un minut la numărul de ani pe care copilul îi are. Un copil de doi ani primește astfel un timp de două minute, un copil de cinci ani, cinci minute. Dacă un time-out durează prea mult, un copil poate uita motivul pentru care i se aplică.
De asemenea, copilului i se aplică limite. Cel mic trebuie să știe, de exemplu, că pe trotuar nu se aleargă, mai ales în preajma unei străzi intens circulată. Deci copilul trebuie mereu să-și țină părintele de mână. Binențeles, comunicarea este cea mai importantă în relația părinte-copil.
România, țara în care bătaia copilului este semn de dragoste părintească
Ei bine, nu e așa! Sociologii interzic vehement această afirmație. Există studii socio-psihologice care arată că educaţia prin bătaie duce exact la crearea de posibili delicvenţi şi persoane violente. Prin verdictul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) s-a decis în mod absolut faptul că un părinte nu are voie să aplice niciun tip de violenţa asupra copilul său
Conform unei cercetări naţionale realizate de către Salvaţi Copiii în 2017, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor, 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie. 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.
Deşi românii consideră violenţa asupra copilului ca fiind a treia problemă socială din România, după sărăcia extremă şi calitatea educaţiei, raportul arată că peste jumătate dintre părinţi nu consideră că o palmă la fund este o formă de violenţă, iar peste 90% cred că violenţa este doar atunci când lovirea provoacă vânătăi şi cicatrici sau când părinţii îşi bat copilul fără motiv”, arată un raport al Fundaţiei World Vision România, care a realizat un studiu privind comportamentul părinților.
Raportul “De ce lovim copiii?” arată că doar 1 din 10 (9%) părinţi români nu şi-ar lovi niciodată copilul; atitudinea violentă faţă de copii se regăseşte portretizată în 7 tipologii distincte de părinţi care justifică violenţa în moduri diferite: 1 din 2 părinţi (51%) cred că lovirea este pentru binele copilului; 1 din 10 (10%) consideră că lovirea apare din cauza copilului; 8% ar lovi copiii dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle; 8% invocă motivaţii religioase; 6% lovesc copiii gratuit, fără motiv; 5% afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel; 3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc.
Raportul mai arată că, deşi s-au înregistrat progrese privind mentalitatea românilor cu privire la lovirea copiilor (părinţii nu mai cred că “Bătaia e ruptă din Rai”), fenomenul violenţei asupra copiilor continuă să persiste şi pentru că 82% dintre părinţi se asociază proverbului „Rufele murdare se spală în familie”, iar 76% dintre respondenţi afirmă că au fost supuşi unor comportamente violente în copilărie, ceea ce sugerează perpetuarea inter-generaţională a violenţei asupra copilului.