Tabu
PEOPLESlider

Meghan Markle și prințul Harry, prezență discretă la Jubileul Reginei. Cum au fost fotografiați – FOTO

Meghan Markle și prințul Harry au revenit la Londra miercuri, 1 iunie, dar nu au apărut în timpul paradei „Trooping the Colour” sau pe balconul Palatului Buckingham.

Cei doi au călătorit din Statele Unite pentru a participa la Jubileul de platină al Reginei Elisabeta a II -a. Cu toate acestea, nu au apărut în public în timpul paradei „Trooping the Colour”, ci au urmărit-o din fostul birou al ducelui de Wellington și nici nu au făcut semn mulțimii de pe balconul Palatului Buckingham, acum fiind considerați membri fără obligații ai familiei regale.

Meghan Markle nu a apărut pe balconul Palatului Buckingham

Tabloidele engleze, inclusiv Daily Mail, au reușit totuși să o descopere pe fosta actriță din serialul Suits într-o rochie bleumarin cu o pălărie albă cu boruri largi acoperită cu o panglică pentru a se potrivi cu ținuta ei, glumând cu Savannah, în vârstă de 11 ani, și cu Isla Phillips, 10 ani, precum și cu Mia, 8 ani, și Lena Tindall, 3 ani, strănepoatele reginei.

În alte fotografii, ea apare alături de soțul ei, care poartă un costum negru, foarte diferit de uniforma militară pe care o poartă tatăl său, Prințul Charles, fratele său, Prințul William sau chiar Ducele de Kent cu care l-am văzut discutând.

Relații tensionate

Cuplul este însă așteptat vineri dimineață la Catedrala Saint Paul pentru o liturghie în cinstea suveranului, împreună cu toți ceilalți membri ai familiei Windsor. Ar putea fi și ocazia de a-i vedea pe Archie, 3 ani, și Lilibet Mountbatten-Windsor, de un an, care au făcut excursia împreună cu părinții lor.

Au trecut doi ani de când ducii de Sussex s-au mutat în Statele Unite, lăsând deoparte angajamentele regale. Prințul Harry s-a întors totuși în Regatul Unit pentru înmormântarea bunicului său, Prințul Philip, în aprilie 2021, apoi în iulie, pentru inaugurarea unei statui care poartă imaginea regretatei sale mame, Diana. De asemenea, el călătorise cu Meghan la mijlocul lunii aprilie pentru a face o scurtă vizită la Regina Angliei înainte de Jocurile Invictus care aveau loc în Olanda.

Jubileul de platină marchează, așadar, un punct de cotitură în relația dintre Ducele și Ducesa de Sussex și Windsori, ceea ce ar putea poate atenua tensiunile care i-au înstrăinat de familia regală.

ARTICOLE SIMILARE

Loreen, câștigătoarea Eurovision 2012 și 2023, vine la București

Andreea Damian

Război în casa lui Gerard Piqué și Shakira: copiii lor susțin Columbia

realitatea

În 2019, în România, era să citim o carte despre cum să-ți bați copilul

Dora Constantinovici

Motivul pentru care vedetele îşi blochează conturile de Facebook

Andreea Damian

Andreea Marin împrumută hainele fiicei sale. Cum arată după ce a slăbit 20 kg

Andreea Damian

Cine este Oana, fiica Elenei Lasconi și cu ce se ocupă. De la ce a pornit „războiul” cu mama sa

Andreea Damian

Scrie un comentariu