O femeie din Marea Britanie a primit un mesaj incredibil de una dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă din lume. Totul a început în momentul în care iubitul tinerei a făcut o plângere pentru factura uriaşă pe care o primise aceasta.
Emma Townsend (23 ani) a fost şocată să vadă că a primit un mesaj jignitor tocmai de la compania mobilă de la care avea abonament.
Supăraţi că iubitul femeii, Carwyn Davis, a făcut o sesizare pentru factura de 110 lire pe care a primit-o aceasta, cei de la compania respectivă au reacţionat. I-au trimis un mesaj posesoarei abonamentului în care au umilit-o: “Esti atât de patetică. Nu poţi să plăteşti o factură şi dai vina pe alţii. Esti atâââât de patetică”.
Când a primit mesajul Emma, mamă a unui băieţel, era la masă împreună cu mama ei. “Am fost şocată şi foarte supărată. Nu mi-a venit să cred că cineva mi-ar putea trimite un asemenea mesaj jignitor, mai ales că cei care l-au trimis ar fi trebuit să ajute clientul”, a spus aceasta.
“Factura se plăteşte automat direct din cont, dar în aprilie ni s-a spus că am omis o lună, ceea ce era imposibil”, a mărturisit şi iubitul fetei.
După ce a primit mesajul, femeia a sunat înapoi, iar angajatul răspunzător şi-a cerut scuze de incident. Cei doi intenţionează acum să renunţe la respectivul abonament.