Un rau vechi
In ultimele saptamani, hashtag-ul #metoo a devenit viral in mediul online, in semn de solidaritate cu victimele hartuirii sexuale. In urma scandalului avandu-l ca centru pe producatorul american de film Harvey Weinstein, actrita Alyssa Milano a inceput campania pe platforma de socializare Twitter pentru a demonstra ubicuitatea fenomenului. Hashtag-ul s-a raspandit apoi intr-adevar ca un virus, aducand la lumina numeroase povesti ale femeilor din toata lumea despre experientele lor legate de hartuire sexuala si cum au simtit pana acum ca trebuie sa o pastreze in secret.
In On Immunity: An Innoculation, Eula Biss analizeaza atitudinile prevalente cu privire la vaccinuri si virusuri, pentru a afla ca cel mai adesea inocularea priveste potentiala contaminare prin prisma unor metafore militare, in care virusul invadeaza, cucereste, distruge, poseda. Ca alternativa pentru aceasta delimitare stricta intre virus si corpul uman, Biss propune a privi contaminarea mai putin ca o transgresiune, ci ca pe traversarea unei granite poroase, desfasurata de-a lungul unui continuum, care acomodeaza nuante mai diverse decat perfect sanatos si bolnav. Argumentul lui Biss pentru complexitate devine si mai relevant in cazul fenomenului #metoo, asociat si el cu atatea metafore care amintesc de infectie si transgresiune, si cu o perioada de incubatie atat de mica – articolul New York Times care detaliaza acuzatiile lui Weinstein a aparut abia la inceputul lunii octombrie. Ceea ce trebuie amintit asadar despre #metoo este nu numai curajul femeilor care au inceput sa isi impartaseasca experientele, ci si faptul ca, in afara de Weinstein, acuzatii au ramas necunoscuti. Asadar, responsabilitatea pentru faptele comise ramane suspendata, iar raul produs ramane si el parca in aer, asemenea unui virus extraterestru.
Despre puterile si limitarile internetului
Intr-un interviu cu ramura frantuzeasca a Huffington Post, Catherine Deneuve a fost intrebata despre parerea ei asupra fenomenului si hashtag-ului #balancetonporc (versiunea frantuzeasca a lui #metoo). Asemenea designer-ului Donna Karan, ostracizata pentru raspunsul sau la stirile despre Weinstein, Deneuve a adoptat un ton disident fata de miscare –Deneuve scoate insa in evidenta o trasatura importanta a miscarii: faptul ca femeile primesc validare pentru experientele lor si sunt crezute si incurajate sa nu il mai accepte in viitor este numai inceputul. Fundamental, miscarea este una care scoate in evidenta doua feluri in care discriminarea este inca o problema: pe de o parte, femeia ocupa in continuare o pozitie de putere inferioara, in care simpla relatare a experientei nu este suficienta pentru ca aceasta sa fie validata; pe de alta parte, varietatea experientelor arata ca hartuirea sexuala este si ea un spectrum.
Daca dorim sa traim intr-o societate mai corecta si egala, trebuie asadar ca femeilor sa li se dea dreptul de a decide ce anume constituie, fata de propria persoana, un tip de comportament nedorit. De asemenea, fiecarui incident trebuie sa ii fie adaugat si un faptas: caci daca atat victimei, cat si faptasului le sunt restabilite identitatile proprii, ambele parti sunt umanizate si implicit tratate cu toata diversitatea cu care pot fi tratate fiintele umane responsabile pentru faptele lor. Asadar, pe termen lung, abolirea tendintei de a gandi in termeni binari, de vinovat sau nu, ar duce nu numai la o recuperare mai rapida a victimei, dar si la micsorarea probabilitatii ca faptasul sa repete incidentul – as vrea sa cred ca asta ar fi nu doar pentru ca de data asta s-ar teme de posibile consecinte, ci si pentru ca a invatat ca victima este o persoana cu la fel de multe drepturi la autonomie personala ca oricine altcineva si ca, intre timp, a invatat sa respecte asta.