Un coridor lung, cu pereții vopsiți până la jumătate într-o nuanță crem, lucioasă, deschide drumul către laboratorul de matematică al Åžcolii Generale din Lunca Câlnicului, județul Brașov. În sala unde profesoara de matematică Adriana Pleșca predă ecologie sunt 27 de elevi. Pentru cei 17 dintre ei care sunt de la a VI-a B e și „doamna dirigintă”. Are 44 de ani și ține singurul curs de ecologie din școală.
Peretele de lângă ușă, pe care stau atârnate câteva planșe despre arii, reguli de calcul algebric și corpuri de rotație, mărginește zona cu tehnologie a clasei: un șir de șase calculatoare negre, dintre care doar unul conectat la Internet. Un puști blond cu pistrui de ștrengar ține mouse-ul sub palmă și privește cu toată gravitatea celor 12 ani pe care îi are pagina de web de pe monitor. Titlul: „Să ocrotim tezaurul verde al comunității”, blogul clasei, unde adună informații despre ecologie. În spatele puștiului, două șiruri de bănci din lemn freamătă sub mâinile altor elevi. Palmele se foiesc pe pupitre, aranjând niște pliante tipărite pe hârtie galbenă, bleu, albă și roz.
Lângă fereastră, în stânga tablei care acum servește drept panou pentru retroproiector, 11 elevi stau în picioare, ca la cor. Toți poartă sacouri negre și cravate roșii. Uniformele îi definesc doar pe jumătate, în rest hainele li se amestecă într-o libertate haioasă – blugi, bocanci, adidași multicolori. Băieții sunt tunși scurt, fetele își țin părul strâns în cozi de cal sau departe de frunte, sub bentițe. Una singură și-a împletit cozi. Se străduiesc să pară cât mai serioși, cu privirile vii în pământ sau către tablă și, din când în când, aruncă înspre restul clasei ochiade furișe. „Cum va arăta mediul înconjurător dacă nu-l păstrăm curat?”, își începe profesoara ora. Tonul și ochii ageri îi urmează arcuirea buzelor într-un zâmbet pe care îl ține, totuși, în frâu.
Rostește numele fetei cu cozi împletite. Andreea se desprinde de grup și se așază în dreptul tablei pe care profesoara rulează slide-uri în Power Point. Ia un arătător modern, rabatabil, se tot mută de pe un picior pe altul, iar în timp ce citește, vocea urcă în căutarea tonului: „ce putem face noi concret împotriva schimbărilor climatice?“, „cum putem proteja eficient mediul înconjurător?“. Elevii din cor fac cu rândul la tablă. După fiecare slide, dinspre bănci vin aplauze. Unii se încurcă când pronunță „Rwanda“, „întunecare globală“, „combaterea“ – care devine „combatarea“ –, iar de la catedră, profesoara îi corectează.
„Doamna dirgintă“ este una dintre cele 5 milioane de cadre didactice din 40 de țări înscrise în proiectul „Intel Teach”, care-i instruiește pe profesori să integreze tehnologia în predare. N-a vrut să facă proiectul pe matematică, pe care o stăpânește, așa că acum predă și ecologie. (În țară există și proiecte școlare dedicate strict ecologiei. La Eco-Åžcoala, de exemplu, participipă 400 de școli).
Profesoara s-a hotărât să-i provoace pe elevi să protejeze mediul din comunitatea miniaturală în care trăiesc – satul are 3.200 de locuitori –, după ce a văzut „Un adevăr incomod”. Le-a pus și copiilor documentarul. Au fost atenți, dar au mai făcut și gălăgie. N-a venit nici unul să o întrebe câte ceva despre film, cum se aștepta, însă i-a văzut surprinși. La finalul cursului, vrea să planteze împreună cu ei pomi în curtea școlii: „Ne dorim să fie fructiferi, dar dacă nu facem rost, vom pune ornamentali.“
„Principiul narciselor galbene“, începe să citească o fată al cărei păr cade pe spate într-o coadă deasă, înfășurată până la jumătate într-o eșarfă. Își mișcă degetele pe dosarul pe care îl ține, din ce în ce mai jos, cu fiecare rând citit. Textul e povestea unei femei care a plantat an de an câte un bulb de narcisă pe vârful unui munte, până s-au adunat flori cât de-o pădure.
Elevii au căutat pe Internet informațiile pe care le citesc, iar profesoara i-a ajutat să le verifice și să le așeze în slide-uri și în materiale printabile. Strâng semnături de la părinți ca să-și folosească numele când vor posta și ei pe blog. La final, corul se grupează în jurul profesoarei. Până la examen – de care spun că se tem și apoi râd – elevii vor forma trei trei echipe: „Mesagerii verzi“, „Ucigașii poluării“ și „Salvatorii mediului“. Fiecare va căuta soluții ecologice pentru zone din țară cu probleme. Au ales Delta Dunării, Copșa Mică și Roșia Montana, deși nici unul dintre ei n-a fost vreodată la Copșa Mică sau la Roșia Montana. (Au văzut Delta Dunării acum doi ani, în vacanța de vară. Fusese o excursie pe școală, iar din clasa „doamnei diriginte” au participat patru elevi). Trei copii nu mai folosesc pungi de plastic, și-au cumpărat unele din material textil din Brașov; restul nu s-au obișinuit încă să le refuze pe cele primite la magazin. Le-ar plăcea să curețe Oltul de gunoaie. Åži le-au plăcut nuferii, pelicanii și vapoarele din Deltă – iar aici corul se oprește și precizează: „totuși vapoarele poluează“.