Că schimbările sociale nu se întâmplă de azi pe mâine este un lucru cunoscut. Mai puțin cunoscut este faptul că istoria recentă ne ascunde rolul jucat de mii de oameni care au provocat și chestionat schimbarea și au găsit calea să se bucure de ea. Nu vorbesc numai de oameni curajoși, dar și de oameni perseverenți, care stabilesc dialog, pun întrebări și deschid minți.
Michel Duponcelle este unul dintre ei. Acum zece ani, când îi citeam articolele, aveam impresia că este neobosit, că nu îi lipsesc cuvintele niciodată și că ar putea să scrie un tratat despre optimism. Cunoscându-l, impresia a devenit certitudine. Am profitat de ocazia întâlnirii cu Michel pentru a discuta despre educația toleranței și despre temele pe care le-au făcut acasă belgienii pentru a deveni una din cele mai tolerante popoare ale Europei.
Tabu: Poate fi toleranța învățată?
MD: Există sentimente profunde pe care este dificil să le modifici. În orice caz, poți să înveți respectul, și prin respect o formă de toleranță. Nu poți lua de la zero educația cuiva, dar poți schimba lucrurile ajutându-l să-și pună întrebări. Se întâmplă foarte rar să fim interpelați de cineva care își chestionează limitele propriei toleranțe. În cadrul grupurilor de dialog pe care le organizăm în școli, în schimb, o reacție pozitivă din partea cuiva care face parte din grup poate însemna modificarea poziției negative a unui alt membru, doar pe motivul apartenenței la același grup. Uneori contează și cine te învață toleranța!
Tabu: Există oameni incurabili?
MD: Desigur! Există oameni care sunt ancorați în certitudinile lor și cu care nu avem ocazia să vorbim. De fapt, ceea ce aduce schimbarea este îndoiala. În cadrul întâlnirilor în care avem ocazia să explicăm stilul nostru de viață reușim să introducem îndoiala în logica de fier a unora. Dar există și oameni care nu au îndoieli.
Tabu: Este loc pentru homosexualitate în școală?
MD: Nu în mod sistematic. Homosexualitatea este o coordonată a vieții afective, și viața afectivă face parte din programele de educație din Belgia, fără a fi obligatorie. În plus, asta se reduce în cazul multor profesori doar la prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și la contracepție, fără a merge mai departe. Nu se vorbește despre homosexualitatea biografică a autorilor în școală. În primul rând, avem deja foarte mulți profesori care nu abordează deloc viața privată a autorilor, deci nu se vorbește de homosexualitatea lor, la fel cum nu se vorbește de heterosexualitatea lor. Dar asta nu înseamnă că este un tabu. În al doilea rând, există întotdeauna varianta în care elevii fac asta. Centrul nostru de documentare este vizitat mai ales de elevi care fac referate despre homosexualitate. Uneori asta înseamnă un referat despre viața unui autor, dar poate să fie și un referat de științe sociale, publicitate, etc. Avem în fiecare săptămână vizitatori din ce în ce mai tineri care se documentează pentru referatele lor.
Tabu: În ce constă munca voastră de dialog din școli?
MD: Organizăm dialog în școli și în orașe care au mai puțin de 1000 de locuitori. Nu ne limităm la Bruxelles, și cred că aș face același lucru în orice școală din lume. Dialogul se petrece în doi pași. Mai întâi vorbim de istoria homosexualității, dar și de istoria toleranței și descoperirea propriei homosexualități; apoi există o a doua fază, în care cel mai frecvent întrebările studenților se referă la experiența noastră de viață. Cred că experiența de autodescoperire a fiecărui gay este diferită, dar într-un fel am trăit cu toții aceleași lucruri și că este bine să le mărturisim heterosexualilor și presupușilor heterosexuali. Întrebările lor sunt pline de interes: ‘cum ai știut?’, ‘câți ani aveai?’, ‘cum a fost prima dragoste?’, ‘cum le-ai spus părinților?’ etc. A doua parte este mult mai personală și de multe ori îi face să reacționeze încă și mai mult decât prima parte.
Tabu: Serialele tv francofone, în mai mare măsură chiar decât cele americane, propun roluri de gay simpatici și astfel devine cool să ai prieteni gay, e un fel de accesoriu social. După părerea ta, asta se cheamă tot toleranță sau nu?
MD: Latura cool a homosexualității este foarte restrânsă la un cerc politic sau artistic, dar nu asta este reprezentativ pentru societate, iar mediile respective preferă o falsă acceptare a homosexualității, numai pentru că persoane publice au declarat public că sunt gay. În Belgia, de exemplu, omul politic cel mai important este autodeclarat gay și atunci nu poți să te bucuri de compania președintelui partidului majoritar din Belgia fără a accepta că este gay. Tinerii din ziua de azi nu vor mai trăi niciodată ce am trăit eu. Când eu aveam 16 ani, singura imagine gay din filme era ‘Colivia cu nebune’ și pentru cei de vârsta mea care nu aveam chef să ne travestim nu era o imagine productivă În lipsă de alte imagini era mai dificil să te accepți. Azi, când avem și un festival de film lgbt, când cunoaștem prin film personaje multiple cu vieți diferite, este mult mai ușor să accepți și să te accepți. Chiar și atunci când ai numai 14 ani.
1 comentariu