Tabu
CULTURESlider

Michelle Obama, comentariu deplasat la adresa lui Trump. Bărbații divorțați o consideră „insensibilă”

Michelle Obama a făcut o evaluare a situației actuale a politicii din Statele Unite și, în special, a președintelui Donald Trump. Fosta Primă Doamnă a Americii compară mandatul lui Trump cu un „weekend petrecut alături de un tată divorțat”.

„Provenim dintr-o familie distrusă, suntem puțin tulburați, uneori petreceți un sfârșit de săptămână cu tatăl divorțat. Te distrezi, dar apoi te îmbolnăvești. Prin asta trece America, trăim cu tatăl divorțat”, a spus Michelle Obama, autoarea celui mai bine vândut volum de memorii a anului 2018, Becoming.

Aflându-se în turneu de promovare al autobiografiei sale, soția fostului președinte american, Barack Obama, a demonstrat că nu se teme să-l atace în public pe actualul locatar de la Casa Albă. Chiar și cei care nu sunt de acord cu modul în care soțul ei a condus țara, crede Michelle Obama, toată lumea poate fi de acord asupra unui fapt incontestabil: adminstrația Obama a fost „curată”.

Independent notează că Fosta Primă Doamnă a prezentat adevărul despre Trump într-o manieră glumeață. Potrivit exit polurilor din 2016, Donald Trump era creditat cu 38%.  De asemenea, doar 33% dintre respondenți au spus că Trump e „cinstit și demn de încredere”, în timp ce 38% îl vedeau pe Trump președinte.

Deloc subtilă în declarații, Michelle Obama i-a spus moderatorului Stephen Colbert că „președinția nu te schimbă, dezvăluie cine ești”. „E ca înotatul într-un ocean cu valuri mari. Dacă nu ești un bun înotător, nu vei învăța să înoți în mijlocul unui val uriaș. Te vei lovi de ceva și te vei îneca”, a declarat aceasta. În ciuda discordiei și a diviziunii ce caracterizează SUA în acest moment, Michelle Obama e optimistă în privința viitorului Statelor Unite ale Americii.

După comentariile despre Donald Trump, zeci de bărbați divorțați i-au răspuns pe Twitter lui Michelle Obama, considerând-o „răutăcioasă” și „insensibilă”.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ce se întâmplă cu noul sezon Chefi la cuțite după plecarea chefilor Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu

Andreea Damian

Consum responsabil. Gesturi mici ca să faci economii la buget

Andreea Damian

Prințesa părăsește familia regală să se mărite cu un om de rând

Andreea Damian

Secretul dietei Okinawa, dieta prețuită de centenarii japonezi

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 5 aprilie

realitatea

Dieta care inversează procesul de îmbătrânire

Andreea Damian

Scrie un comentariu