Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Michelle Obama, interpretată de Viola Davis într-un serial de televiziune

Viola Davis va interpreta rolul lui Michelle Obama în seria First Ladies, produsă de reţeaua Showtime. Serialul va prezenta poveşti ale primelor doamne din istoria Statelor Unite. Primul sezon le va avea în centru pe Eleanor Roosevelt, Betty Ford şi Michelle Obama.

Romancierul Aaron Cooley se va ocupa de scenariu, el fiind totodată și producător executive, potrivit BBC. Viola Davis va fi, de asemenea, producător executiv împreună cu Julius Tennon, prin JuVee Productions.

First Ladies va oferi publicului informații cu privire la viața personală și politică a soțiilor președinților americani. De asemenea, va arăta câte decizii politice majore au fost luate în aripa de est a Casei Albe, unde se afla Prima Doamnă și personalul ei. Cuplul Obama a petrecut opt ​​ani în Casa Albă, din 2008 până în 2016.

Michelle Obama o cunoaște de mult timp pe actrița Viola Davis, cele două întâlnindu-se în mai multe rânduri. În 2017, Davis i-a adus un omagiu pe Facebook: „Lumina ta s-ar putea să strălucească și să ai impact asupra generațiilor viitoare”.

Viola Davis, de 54 de ani, a câștigat premiul Oscar în 2017, pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru rolul din Fences. Mai este cunoscută pentru roluri din filmele The Help, Widows și Suicide Squad.

ARTICOLE SIMILARE

Prima misiune NASA efectuată în spațiu de o echipă alcătuită exclusiv din femei tocmai a fost anulată

realitatea

Premiile BAFTA 2021. „Nomadland”, marele câștigător. Lista câștigătorilor

Andreea Damian

Kylie Jenner: de la “genul programului reality” la o avere de aproape un miliard de dolari

realitatea

Angelina Jolie s-a făcut blondă și e greu de recunoscut

Andreea Damian

Antidepresivele funcţionează în ciuda controverselor – STUDIU

Dora Constantinovici

Gabriela Prisăcariu, declarație neașteptată despre bărbăţia lui Dani Oţil

Andreea Damian

Scrie un comentariu