Tabu
CULTURESlider

Microsoft investeşte 1 mld. $ în proiectul de inteligență artificială care vrea să imite creierul uman

Microsoft a investit un miliard de dolari în proiectul de inteligență artificială al lui Elon Musk care intenționează să imite creierul uman folosind calculatoarele.

Investiţia marchează o nouă etapă a proiectului OpenAI și va fi folosită pentru a construi o inteligență generală artificială (AGI) un sistem care să poată egala şi eventual depăşi capacitățile cognitive ale oamenilor. „Crearea inteligenței artificiale gemerale (AGI) va fi cea mai importantă dezvoltare tehnologică din istoria omenirii, cu potențialul de a modela traiectoria omenirii. Misiunea noastră este de a ne asigura că tehnologia AGI aduce beneficii întregii omeniri și că, împreună  cu Microsoft, vom pune fundația supercomputing-ului pe care vom construi AGI. Considerăm că este esențial ca AGI să fie pusă securizată și că beneficiile sale economice sunt distribuite pe scară largă. Suntem încântați de cât de profund ne împărtășește Microsoft această viziune”, a spus directorul general (CEO) al Open AI, Sam Altman.

OpenAI va efectua experimente prin sistemul de centre de date al Microsoft, utilizând platforma companiei, Azure. Microsoft va putea comercializa primele rezultate ale proiectului de cercetare, situaţie care poate intensifica eforturile producătorului de software de a deveni o companie de prim rang în domeniul inteligenţei artificiale, într-o perioadă în care Google a devenit deja liderul recunoscut în acest sector.

OpenAI este o organizație for profit creată în 2015 de Sam Altman împreună cu miliardarul Elon Musk pentru studierea și combaterea posibilelor riscuri legate de utilizarea inteligenței artificiale pe scară largă, în viitor. Musk a părăsit, însă, OpenAI în 2019, pentru că nu s-a înțeles cu asociații asupra planurilor de dezvoltare.

„Vrem ca AGI să colaboreze cu oamenii pentru a rezolva problemele cotidiene, inclusiv provocările globale, cum ar fi schimbările climatice, asistența medicală accesibilă și de înaltă calitate și educația personalizată”, a spus OpenAI CTO Greg Brockman.

OpenAI susține, de asemenea, că tehnologia va oferi în sfârșit tuturor celor care au libertate economică să urmărească ceea ce găsesc cel mai bun, creând în același timp „noi oportunități pentru toate viețile noastre, care sunt de neimaginat astăzi”.

ARTICOLE SIMILARE

Apple va produce un film despre Napoleon Bonaparte

Ciocîrlan

Risipă planificată: timpul de viață al mașinilor de spălat a fost redus de la 10 la 7 ani în ultimii ani

realitatea

Cum (re)trezim pofta de citit? Șase sfaturi simple

Andreea Damian

Jim Jarmusch, un film nou: e cu zombie și în el joacă doar actori unul și unul

realitatea

Blake Lively e însărcinată cu al patrulea copil. Cum a anunțat actrița că va mai naște un bebeluș

Andreea Damian

Bella Hadid, detronată! Ea este cea mai frumoasă femeie din lume, conform științei

Andreea Damian

Scrie un comentariu