Tabu
PEOPLESlider

Mihai Dedu a slăbit 36 de kilograme în 10 luni. Ce alimentație drastică a avut prezentatorul de știri

Mihai Dedu a slăbit 36 de kilograme în doar câteva luni. Mărturisește că a reușit această performanță după o provocare lansată de colega sa, Corina Caragea.

„Nu mi-am dorit să slăbesc atât de mult. Totul a plecat de la o joacă. Sunt două colege de-ale noastre implicate, Corina Caragea și Lavinia Petrea”, a povestit Mihai Dedu, la emisiunea Vorbește lumea.
 
Prezentatorul a relatat și ce anume l-a motivat atât de puternic.  „În luna martie, am avut o știre, dimineață, până să intre Corina la sport, care îmi zice: „Dacă ai slăbi și tu câteva kilograme, acolo, cred că ai fi piesă”, a povestit Mihai Dedu în emisiune.

Spune că a consemnat pe o foaie momentul și obiectivul propus și s-a pus pe slăbit: „A stat la Lavinia această hârtie șase luni”, a mai spus prezentatorul, care le-a prezentat și „dovada” colegilor de la Vorbește lumea.

Avea atunci 131 de kilograme și le-a demonstrat colegelor, pe parcursul a zece luni, că poate fi foarte determinat în atingerea unui obiectiv, chiar și de ordin estetic.

„Ulterior, lucrurile au căpătat alte dimensiuni. Am ajuns la alte dimensiuni și la propriu și la figurat. Ideea e că nu pot să mă laud că a fost simplu. A fost îngrozitor de greu. Eu am mai avut o tentativă în urmă cu 28 de ani. Și am slăbit foarte mult și atunci, dar eram mult mai tânăr, mult mai ușor, am făcut mișcare, în condițiile în care, acum, și din cauza unor probleme medicale, mi-am asumat ce mi-am propus. Nu am avut voie să fac efort și a fost mult mai greu. Poate să pară a lăudăroșenie:  este îngrozitor de greu”, precizează Mihai Dedu.

Spune că nu a urmat nicio dietă recomandată de nutriționiști, ci doar un plan alimentar conceput de el, care a funcționat. 

„În facultate am învățat și chestii de genul ăsta. Am mâncat, timp de trei luni, poate spre patru, doar ciorbă, mere și salată de varză albă (…). Să nu faceți așa ceva”, mai spune Mihai Dedu.

 S-a ținut de plan, deși la început, rezultatele nu se vedeau.

„Mai bine de o lună nu am dat nimic jos. Nu e sănătos ceea ce am făcut. Aveam niște analize groaznice, dar am plecat de la ideea că pe vremuri existau deținuți politici, care au trecut nu trei, patru luni, ci ani de zile cu apă și pâine. Se poate face așa ceva, dar să nu ai boli asociate, să nu ai altceva, care Doamne-ferește!”, a mai spus prezentatorul.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Grevă în Noaptea Muzeelor. Angajații nu vor să lucreze în afara programului

Andreea Damian

Pantofii cu toc gros – eleganță și confort

Tabu Tabu

Gina Pistol se retrage din televiziune. Motivul pentru care a decis să plece de la “Chefi la Cuțite”

Andreea Damian

Chef Foa, prima reacție după ce a fost prins drogat la volan: „Am dus distracția prea departe. Am greșit”

Andreea Damian

Bong Joon-ho pregătește un serial inspirat de „Parasite”

Andreea Damian

Mădălina Ghenea, pe perfuzie! Strigăt disperat de pe patul de spital

Andreea Damian

Scrie un comentariu