Mirosurile vieții obișnuite, de la pub-urile tradiționale la cărțile vechi, fac parte din cultura și moștenirea noastră – și multe dintre ele sunt în pericol de dispariție.
Există însă oameni care dezvoltă diferite tehnici pentru a recupera mirosurile „dispărute” din trecut și pentru a le păstra pe cele din jur de azi pentru viitor. Dar cum poți să surprinzi ceva atât de intangibil cum e un parfum istoric? O metodă implică expunerea unei fibre de polimer la miros, astfel încât compușii chimici care provoacă mirosul respectiv în aer, să se lipească de ea. Apoi se analizează proba în laborator, dizolvând compușii lipiți de fibră, ei se separă și se identifică. Lista rezultată de substanțe chimice este în mod eficient o rețetă pentru un miros.
O altă metodă separă și identifică compușii direct din proba de aer – o abordare frecvent utilizată în industria parfumurilor, a produselor alimentare și a băuturilor, deoarece permite identificarea compușilor volatili cu miros activ. O a treia cale este să folosești nasul în sine, fie solicitând mai multor oameni să descrie anumite mirosuri, fie întrebând „nasurile” experților, care pot fi parfumeri sau designeri de miros.
Puțini știu că în 2003, Unesco a adoptat o convenție pentru protejarea moștenirii culturale intangibile, care include practicile sociale, tradițiile orale și artele spectacolului. Aromele, mirosurile însă nu apăreau nicăieri pe listă. Timp de secole, au existat practici culturale în care mirosul joacă un rol vital, cum ar fi Fiesta spaniolă din Cordova sau procesiunile din Săptămâna Sfântă din Popayán, Columbia. În 2018, abilitățile parfumeriei din Pays de Grasse, Franța, au fost incluse pe lista patrimoniului necorporabil. Cu toate acestea, nu e menționată nicio aromă. Alte țări au depus eforturi pentru a recunoaște valoarea mirosurilor lor. În 2001, ministrul mediului japonez a făcut un top al locurilor cu cele mai bun miros din țară – care includea atât situri naturale cât și culturale. Mai târziu, în 2016, Centrul de Cercetare pentru Civilizații Anatolice al Universității Koç a inaugurat expoziția „Mirosuri și orașe” pentru a explora 4.000 de ani de civilizație prin mirosurile sale. În ciuda neglijării generale a mirosurilor ca moștenire culturală, unii entuziaști olfactivi lucrează pentru a păstra mirosurile de zi cu zi înainte de a dispărea. Kate McLean, creatoarea Sensory Maps, este o cercetătoare și artistă vizuală care lucrează în acest scop. Scopul ei este de a crea „hărți ale mirosului”. Aceste hărți nu se limitează la mirosurile distribuite geografic. Ele pot include modificări în timp, compararea mirosurilor de dimineață și după-amiază ale străzilor din Shanghai sau concentrarea exclusiv asupra mirosurilor de vară ale Le Marais, Paris. De asemenea, McLean ia în considerare mirosurile de odinioară, creând o hartă a mirosului pentru celebrul oraș Widnes, Lancashire, un vechi oraș care găzduia odinioară mai multe fabrici de săpun.
În secolele al XIX-lea și începutul secolului XX, Widnes era gazda mai multor fabrici de săpun și a unei industrii de producție chimică înfloritoare. Astăzi, acele fabrici au dispărut, iar peisajul mirositor contemporan este cu totul altul. McLean a dorit să exploreze „istoria mirositoare” a lui Widnes, precum și peisajul mirositor contemporan. McLean creează hărți ale orașelor precum Widnes suprapuse cu date despre ce arome pot fi percepute într-o anumită zonă. De asemenea, folosește un soi de „pasarele”, designul grafic și generarea mirosului și difuzarea pentru a explora complexitatea peisajelor aromatice și modul în care ne raportăm la ele. Dar de ce contează mirosul unui oraș? Ce informații valoroase sunt scrise în mirosul unui oraș, străzi sau clădiri? Există ceva mult mai profund decât ne-am imagina și tot mai mulți cercetători spun că poți afla multe despre economia orașului, multe despre cultura lui doar prin simțul mirosului.