Descoperirea rămășițelor corpului unei femei în zona unei comunități monahale în care au voie doar bărbațiii ridică niște semne de întrebare.
Arheologii spun că oasele găsite pe șantierul de pe Muntele Athos sunt atât de mici încât ar putea aparține unei femei. Antropologul american Laura Wynn-Antikas care este specializată în aflarea poveștilor din spatele unor rămășițe umane spune că rămășițele găsite recent sunt diferite morphologic de cele masculine și că, găsite fiind în subbsolul unei capele ele fiind transferate din mormântul original cu cea mai mare atenție. Intrigată, mănăstirea Pantokrator din care face parte capela Sf. Athanasios, a propus ca probele să fie supuse datării. Femeile nu au voie pe peninsula accidentată din nordul Greciei încă de la fondarea comunității monastice autonome din secolul al X-lea. Chiar și animalele de sex feminin – cu excepția pisicilor – sunt interzise.
În ciuda faptului că UE a declarat interdicția femeilor ilegală, măsura este în vigoare, extinzându-se până la 500 de metri de coasta muntelui Athos. Pentru cei aproximativ 2.500 de călugări care trăiesc în peșteri sau în una dintre cele 20 de mănăstiri împrăștiate de-a lungul peninsulei de 400 de metri pătrați, Fecioara Maria este singura prezență feminină acceptabilă. „Dacă o femeie va fi găsită printre oase, va fi primul incident cunoscut al unei femei care va găsi locul ei de odihnă final pe Muntele Athos”, a spus arhitectul restaurator Phaidon Hadjiantoniou, care a descoperit rămășițele în timp ce efectua conservarea la capelă.
„Există momente în timpul raidurilor piraților și a incursiunilor ostile în care se știe că călugării și-au deschis ușile pentru femei, dar s-a întâmplat foarte rar”, spune el. În aproape 40 de ani de când supraveghează lucrările de restaurare din regiune, Hadjiantoniou a spus că nu a întâlnit niciodată ceva asemănător. Rezultatul analizelor va fi cunoscut peste trei luni și asta ar putea să schimbe foarte multe din istoria locului.