Ca orice bloguri, cele dedicate modei necesită timp și interes. Deși sunt o nișă mai recentă, și-au găsit repede un public captiv. La fel de repede au apărut diferendele și orgoliile.
În urmă cu trei ani, blogurile de modă din România se puteau număra pe degetele de la o mână. Se chemau „de modă” blogurile care se ocupau cu analiza trendurilor venite direct de pe catwalk, a ținutelor vedetelor pe covorul roșu sau care ilustrau moda străzii – în special a celei bucureștene.
Diana Bobar, Octavian Coifan, Roxana Radu și Irina Markovits scriau pe atunci despre modă din perspective diferite, de la cea a studentei care trebuia să se descurce cu ce avea prin garderobă sau cu ce găsea prin magazinele second hand, la cea a jurnalistului de modă sau a consultantului de stil ancorat puternic în industrie. Fiecare dintre aceste bloguri și-a găsit o voce proprie și un public avid după informații locale, dar deja antrenat de către site-urile și blogurile de profil din afara țării. În 2008, însă, segmentul românesc de Internet pasionat de modă a explodat, reflectând, de altfel, o imagine mai amplă. Dacă la sfârșitul lui 2006, în tot spațiul web existau câteva sute de bloguri de modă (luându-le în considerare doar pe cele care respectau criteriile de mai sus și care erau scrise în alfabet latin), în prezent numărul lor a ajuns, conform Technorati, la aproape două milioane.
În 2008 au apărut în România blogurile de vintage și de hand-made, sute de platforme de vânzare ale unor lucrușoare mici și drăgălașe, făcute în casă, recondiționate sau pur și simplu spălate și revândute pentru a treia sau a patra oară. Dar tot atunci a început și moda românească să fie reflectată mai intens pe Internet.
Andreea Inankur de la Dadamoda scria zilnic despre modă pe blogul ei personal la începutul lui 2008. Pentru că era consecventă și pertinentă, a fost descoperită de Bobby Voicu, bloggerul profesionist, care i-a propus un proiect: un blog serios cu un nume relevant, a cărui parte tehnică să fie acoperită de Bobby, iar cea editorială de Andreea. Așa s-a născut DaDaMoDa, un blog care are în jur de 1.500 de vizitatori unici pe zi și o notorietate în lumea modei care a făcut din Andreea, licențiată în comunicare și relații publice la SNSPA, o mică autoritate în domeniu.
Reviste ca Ideal Mariaj, Pe Tocuri sau J’adore i-au cerut ajutorul de expert în fashion. Povestea ei de succes nu e singura. Ioana Voicu și Claudiu Enescu din Brașov și-au început blogul, Mauvert, în iulie 2007. Aveau 16 ani pe atunci și, au descoperit la un moment dat, o pasiune comună. Au început să scrie, debutând în spațiul virtual cu un post despre Dana Iuga, designer de pantofi, și au primit feedback pozitiv aproape imediat. După un an, veneau deja la evenimente de profil în București și își amintesc cu emoție de ocaziile în care i-au cunoscut pe oamenii despre care scriseseră. Întâlnirea cu Lena Criveanu a fost una specială: designerul le-a spus că nu s-ar fi așteptat la aprecieri pozitive din partea lor, dat fiind că nu se cunoscuseră până atunci. Ei susțin că au încercat doar să fie obiectivi și că așa și-au format relațiile. Au ajuns apoi, amândoi, să lucreze ca editori de fashion la Push, o revistă de lifestyle care se distribuie gratuit în Sibiu și Brașov.
Fie că veneau din industrie, fie că apăreau pur și simplu pe Internet, ca rezultat ale unor pasiuni aprinse ale posesorilor lor, blogurile și opiniile pe care le conțineau s-au înmulțit constant. În cele din urmă, la prezentarea Mamagamma a Irinei Marinescu din toamna lui 2008, s-a întâmplat ceva. Bloggerii, deja invitați la astfel de evenimente, s-au reunit și au copt o idee. Așa s-a născut Romanian Fashion Bloggers, o comunitate online la care au aderat imediat cei mai mulți dintre oamenii care scriau despre modă. Roxana Radu, Diana Bobar, Mauvert și Alex Conu au fost fondatorii unei asociații care voia să încurajeze blogurile de modă „să scrie, să se manifeste, să se implice“.
„De acum, dezvoltându-ne, vom avea criterii după care membrii vor putea adera”, spune Andreea Inankur, membru de bază și activ în conducerea RFB. Roxana Radu s-a ocupat personal de numele, domeniul, administrarea și toate detaliile tehnice ale RFB. Acum recunoaște cu mândrie că RFB a ajuns destul de important: „în doar șapte luni am ajuns să susținem ca parteneri media diferite evenimente, să lansăm în exclusivitate branduri, să desfășurăm campanii online de publicitate și să organizăm întâlniri și petreceri creative.”
Irina Stavarache, proprietara blogului StylePicks, spune că RFB o poate ajuta, dat fiind că are doar 17 ani și locuiește în Bacău. „Vreau să mă implic și să capăt cât mai multe informații în evoluția mea ca membru activ. Voi face tot posibilul să iau parte la proiectele lor.”
Părerile bloggerilor legat de comunitatea de modă din care fac parte sunt împărțite acum. „Sincer, nu sunt deloc de acord cu ce se întâmplă acolo, m-a cooptat și pe mine Roxana Radu”, spune Gabriela Maria Vlad, care și-a deschis blogul, ciudat.blogspot.com, în 2005. „Am acceptat inițial, apoi m-am retras, preferând să continui pe cont propriu”. Gabriela este cunoscută drept organizatoarea primului târg de vintage și handmade din România, My Grandma’s Backyard, și a început blogul ca să își poată expune creațiile, gentuțe din pânză cusute de ea. Cu timpul, a decis că blogul este mai potrivit pentru fanii târgului pe care îl organiza și ai artiștilor care participau. Acum postează mai mult lucruri care îi plac, clipuri, fotografii și haine care nu tind să devină prea comerciale.
Astăzi, aproape toți bloggerii de fashion din România se poziționează în funcție de apartenența lor la RFB. Momentul schismei a fost previzibil. În ianuarie 2009, după prezentarea unei colecții a lui Răzvan Ciobanu, Alex Talkowski, blogger și membru RFB, a postat pe site-ul comunității un articol în care îl acuza pe designer de plagiat. Articolul a creat o rumoare în lumea bloggerilor și a generat un șuvoi imens de comentarii, dar, cel mai important, l-a determinat și pe Răzvan Ciobanu să răspundă acuzațiilor. Era pentru prima dată când un designer important și respectat răspundea public unui blogger care îi critica o colecție. Comentariile au degenerat până la amenințări, dar un lucru era clar deja. Blogurile de fashion reprezentau ceva în lumea modei din România.
După acest moment, Alex Talkowski s-a retras din RFB. „Mă așteptam la susținere, știam că am dreptate și că nu am nimic de pierdut. Doar că sunt foarte mulți oameni acolo care doresc să se afirme. RFB s-au supărat și au stabilit ca fiecare articol să fie aprobat înainte de publicare de toată lumea. Atunci am plecat.”
După acest incident au apărut și alte bloguri ai căror posesori nu se simțeau obligați să scrie de bine despre colecțiile românești. Medina Pop, de la pret-a-protester.typepad.com, are 23 de ani și, deși a absolvit Facultatea de Drept, scrie cu pasiune despre modă. Și-a început blogul în ianuarie 2009 și își dorește să îl transforme într-un site de coolhunting, dar până atunci, încearcă să vină în ajutorul oamenilor care îi împărtășesc gusturile și să le dea sugestii și idei. Petrece aproximativ 10 ore pe zi documentându-se pentru articolele pe care le postează și a inaugurat categoria „Stilul meu” ca să și demonstreze că știe despre ce vorbește. Se fotografiază în ținutele ei zilnice și le postează pe blog, ca o garanție: „nu te-ai duce la un dentist care are dinții stricați, nu? Aparența estetică a unui om care profesează într-un domeniu estetic este importantă.”
Medina își rezervă dreptul de a scrie despre ceea ce nu îi convine, spre deosebire de cei care ignoră sau trec sub tăcere lucrurile mai puțin plăcute. „Dacă nu îmi place o colecție, nu scriu despre ea. Dacă e atât de urâtă încât să mă enerveze, scriu. Se întâmplă de regulă la Romanian Fashion Week.” (Andreea Inankur, DaDaMoDa).
POL, autorul blogului the-social-suicide.blogspot.com, nu vrea să își dezvăluie identitatea, dar atacă cu umor pe blogul propriu orice influență străină sau orice pas greșit din organizarea show-urilor de modă. „Comentez pentru că așa am chef, iar prezentările de aici oricum nu sunt criticate de nimeni, pentru că există o clică de jurnaliști și designeri care sunt toți prieteni.”
În schimb, există și bloguri care se abțin de la orice fel de poziționare. Irina Markovits, autoarea stylediary.ro, este consultant de stil și jurnalist. Poziția ei ar putea să o îndreptățească să comenteze, dar, spune ea, scopul blogului ei este altul. „O voce proprie, o modalitate de a educa publicul și în același timp o modalitate de a-mi face PR. Cam asta este blogul meu.” Irina postează constant de ani de zile felurite rubrici: lectura de sâmbătă dimineața, cu recomandări de articole din publicații de modă din străinătate, sau analizele de trenduri sunt printre preferatele ei și ale cititorilor. Se documentează asiduu, din reviste, de pe alte site-uri și stabilește strategic subiecte pentru cei peste 1.000 de cititori zilnici ai blogului ei. Irina crede că blogurile de modă au devenit deja prea multe „suntem cumva ca după revoluție, când toată lumea își făcea firme. Acum toată lumea se pricepe la modă.” O deranjează și duplicitatea din lumea modei“, care este ca în filmele în care toată lumea se pupă și apoi își înfige cuțitul în spate.”
Până să ajungă la aceste concluzii, cam toți bloggerii de modă s-au confruntat, însă, cu alte probleme. Feedback-ul este una dintre ele. „Am aproximativ 700 de vizitatori unici pe blog în fiecare zi, dar în România oamenii nu știu să fie cititori, și nu primesc atât feedback cât mi-aș dori.”, spune Medina Pop. „Degeaba văd eu că se adună cititorii în counter dacă nimeni nu comentează”, mărturisește și Irina Markovits.
Poziționarea blogului față de target, spune tot Irina, este o altă problemă. „Asta face diferența, cât de prietenos ești față de cititori. Cu cât te situezi mai pe medie cu atât ai mai mulți cititori. În general politica blogurilor este că atâta timp cât pot să spun ceva, nu prea îmi pasă. Cineva tot va fi de acord cu mine.” Altă poveste este, în schimb, cea a micilor artizani care au invadat Internetul cu creațiile lor. Cei mai mulți dintre bloggeri nu îi plac și refuză să le acorde statutul de fashion blogger. Andreea Inankur le spune chiar „boutique-uri ambulante”. „În România pasiunea pentru modă este confundată cu pasiunea pentru shopping. Dacă mergi zilnic la Zara înseamnă că ești pasionată de modă. Cu blogurile de vintage nu am nimic, dar să fie de vintage și nu de second hand. Dacă sunt second hand să precizeze asta și să nu mintă.”
De aceea bloggerii de modă sunt considerați cei cunoscători, care citesc nu numai reviste, ci și materiale de specialitate și pot să emită o părere informată. De aceea primele bloguri de profil au fost scrise de oameni cu ceva studii sau experiență în industrie. Apoi limba în care îți scrii blogul este unul dintre cele mai importante elemente. Blogurile scrise în limba engleză au mult mai mulți cititori decât cele în limba română. Dar subiectul credibilității blogurilor de modă rămâne, până la urmă, cel mai sensibil. Pe adinanecula.wordpress.com, icon-ul anilor ’60 (cunoscut de către orice fashionista drept omul care i-a îmbrăcat pe Mick Jagger, Jackie Kennedy sau Marianne Faithfull), Ossie Clark, este transformat cu nonșalanță în Ozzi Clark. Nici Chanel sau alte nume celebre nu scapă de siluiri de același fel. Tatiana Ernuteanu își intitulează un post „Channel Pre Fall-Collection”, deși scrie corect același nume în restul postului. „Cumva este explicabil, îți mai scapă lucruri”, spune Irina Markovits. „Am greșit și eu odată așa, spunând că lapislazuli e o piatră verde. Cineva m-a corectat și am modificat și eu. Nu știu cum de am greșit așa.” Doar că, din lipsă de feedback, de cele mai multe ori erorile și omisiunile rămân unde s-au născut: pe blog.
1 comentariu