Azi a apărut noul Tabu de iulie-august, iar vedeta masculină a numărului e liderul trupei Vunk, Cornel Ilie. A fost un interviu lung, genul de dialog la care nu te uiţi la ceas şi constaţi la final cu stupoare că a trecut bila roşie pe balcon de două ori. Iată un mic teaser:
TABU: Cum aţi debutat în rock?
CORNEL ILIE: Pe atunci, cântam trash metal. Am participat la Galele Metal Fan şi am luat Premiul de Debut. Imaginează-ţi că se cânta pe ştrandul studenţesc, la două după amiaza. Era vara, caniculă, toată lumea bea votcă ieftină şi era pulbere. La voce cânta Nicu. Aveam o jumătate de oră de cântat, iar Nicu era beat rupt. Îţi imaginezi că, la 17 – 18 ani, dacă beam o gură de votcă, eram sparţi. Şi n-aveai cum să nu bei între ăia. Un prieten foarte bun a zis: „Bă, tre’ să-l facem să dea afară!” Şi i-a dat un pumn în burtă de a rezolvat problema instant. Aveam o melodie… nu vrei să ştii cum era. BUG Mafia şi Paraziţii sunt mici copii pe lângă piesa asta. Şi toţi rockerii erau „yeeeeah”. Iar în 94, când ne-am schimbat stilul şi ne-am orientat spre brit rock, ăia toţi au început să ne urască. „Uăăă, v-aţi prostituat!”
Foto de Petru Ivu.
***
TABU: Cum arăta un concert al vostru, pe atunci?
CORNEL ILIE: În 94 am avut primul concert, la Teatrul „Ion Creangă”, împreună cu Zob. Vlase stă în acelaşi bloc cu mine. Singura dată când mi-am rupt mâna a fost la fotbal, din cauza lui. Acum, la concert, trebuia să ne aducem noi tot, până şi boxele. Am făcut şi afişe. Cu o seară înainte de concert, le lipeam, noi pe un trotuar, ei pe celălalt, la coloanele de la Romană. A fost arhiplin. A fost cu bătaie, că ştii cum erau pe atunci rockerii: abia aşteptau să ajungă undeva, într-un loc închis, să se bată. Ăia din sală n-au înţeles nimic din ce-am făcut noi acolo, dar le-a plăcut foarte mult. Când au ajuns în sârşit şi Zob pe scenă, au cântat o piesă, s-a dat foc la scaune şi s-a oprit concertul. Toată lumea a trebuit evacuată. Ăsta a fost primul nostru concert. Am înregistrarea pe o casetă audio – e sinistră. Dar era o perioadă cu un val underground foarte puternic: noi, Zob, Ura De După Uşă şi începeau să apară Sarmalele Reci, Vama Veche şi Sin, trupa din care s-a creat Talisman. Sin erau superbi. Pe electronic, apăruseră Şuie Paparude.
***
TABU: Ziceai ceva de greşeli de strategie. Poţi intra puţin în detalii?
CORNEL ILIE: N-aveam nici manager. Am pus pe casetă şi disc telefonul meu, cu numele Paul Filip. Eu ştiam programul băieţilor, ştiam câţi bani să cer… Lumea suna şi credea că vorbeşte cu Paul Filip. „Auzi, eu sunt prieten cu Cornel, vreau să-l chem la o petrecere privată, dă-mi numărul lui!” „Nu pot să ţi-l dau, revino în zece minute!” Nu s-a prins absolut nimeni, în toţi acei ani, că Paul Filip nu există. La Festivalul Berii din Constanţa, a apărut o problemă cu ordinea intrării în concert. „Dar n-ai vorbit aşa cu managerul.” „Păi, nu, o să sun să-mi cer scuze!” „Lasă că te sună el, să vedeţi ce se poate face!” M-am dus în spatele scenei şi am sunat: „Păi, ce faci, bă!? Ce-am vorbit noi??” Partea bună, când eşti impresar, este că poţi să fii şi ţăran. Ca artist, ai o imagine de susţinut, nu poţi vorbi aşa. „Ordinea rămâne cum am vorbit, că dacă nu, le spun băieţilor să plece!” Apoi am venit din spatele scenei: „Aţi vorbit? Cum a rămas?”
POVESTEA COMPLETĂ, NEFARDATĂ ŞI NETUNATĂ, NUMAI ÎN TABU DE IULIE – AUGUST, acum la toate punctele de distribuţie a presei!