Tabu
LIFESTYLE

Motivul bizar pentru care Meghan e nevoită să facă o reverență în fața lui Kate

Prin căsătoria cu Prințul Harry, Meghan Markle a devenit membră a Casei Regale Britanice și a primit titlul de Ducesă de Sussex. Noul statut îi aduce însă noi reguli de etichetă regală pe care fosta actriță, în vârstă de 36 de ani, trebuie să le respecte.

Noua Ducesă va trebui printre altele să facă reverențe membrilor familiei regale de rang superior. Conform regulilor de etichetă regală, femeile din cadrul familiei regale se află pe o poziție inferioară omologilor de sex masculin, până de curând, când soțiile fiilor Reginei au primit un rang mai înalt decât fiica sa sau nepoatele ei. Și totul numai din cauza liniei de succesiune la tronul britanic. Spre exemplu, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, se află pe o poziție superioară față de Prințesa Beatrice, deși nu s-a născut într-o familie de viță nobilă.

În acest caz, și Meghan Markle va fi nevoită să facă reverențe în fața cumnatei sale, în cadrul evenimentelor publice ale Casei Regale. Și conform regulilor de etichetă regală, și în fața nepoțeilor ei, Prințul George sau Prințesa Charlotte, când cei doi vor mai crește. Dar nu va fi nevoită să facă reverențe verișoarelor soțului ei, în prezența prințului Harry.

Conform tradiției, noua Ducesă de Sussex va trebui să facă reverențe doar persoanelor de rang superior, precum Regina Elisabeta a II-a, Prințul Philip, Prințul Charles și soției acestuia, Camilla, chiar și Prințului William. Meghan trebuie să-i facă reverență Camillei doar când soțul acestei foste femei de rând se află lângă ea. Altfel, nu. Asta pentru că prezența soților cu sânge albastru validează statutul femeilor la casa regală.

Teoretic, Meghan ar trebui să urmeze această regulă și în cazul Prințeselor Anne, Alexandra, Beatrice și Eugenie. Dar pentru că pe linia succesorală se află sub Prințul Harry, aceasta nu e nevoită să se incline în fața lor în prezența soțului ei. Când va fi singură, va trebui totuși să facă o reverență.

ARTICOLE SIMILARE

Fotografii cu Carmen Brumă în a 7-a lună de sarcină

Ce suma fabuloasa pierde Banica jr daca pleaca de la “Dansez pentru tine”!

Andreea Bălan, ÎN LACRIMI: ” A RECUNOSCUT că m-a ÎNŞELAT”

Femeie Barbie s-a pozat in costum de baie. Fanii sunt socati

Povestea cu bani și deloc miraculoasă a nămolului din Techirghiol

Dora Constantinovici

Plangere penala impotriva ANDREEI ESCA

1 comentariu

Scrie un comentariu