Probabil te-ai întrebat în nenumărate rânduri de ce toate lifturile au oglinzi. Nici prin cap nu ți-ar fi trecut să afli care e adevăratul motiv pentru care constructorii le montează în ascensoare.
Prima dată când vezi o oglindă într-un lift tinzi să arunci o privire. De multe ori, femeile chiar își aranjează părul sau chiar își refac machiajul. Însă puțini știu că motivul secret pentru care toate lifturile sunt dotate cu oglindă este că reduce anxietatea. Poate părea surprinzător, dar oglinda distrage de la angoasa sa și cea mai deprimată persoană din lume.
În timpul unui experiment, constructorii primelor lifturi au observat că prin montarea unei oglinzi, oamenii deveneau preocupați brusc de aspectul fizic, să își aranjeze ținuta, iar timpul petrecut în lift părea mult mai scurt.
De asemenea, oglinzile din lifturi vin și în sprijinul persoanelor care suferă de claustrofobie, creaându-se iluzia de lărgire a spațiului respectiv. Oglinda creează astfel sentimentul că există spațiu. Ascensorul este un compartiment îngust, poate mai îngust decât un dressing. Și poate fi o adevărată provocare să urci într-un spațiu mic, înghesuit timp de câteva minute, în unele cazuri. De altfel, la începuturile lifturilor, mulți dintre cei care le foloseau erau deranjați că stau mult timp închiși într-un spațiu strâmt ca să ajungă la etajul dorit.
Mai mult decât atât, constructorii au ajuns la concluzia că odată intrați în lift, oamenii își văd imaginea în oglindă și astfel sunt excluse micile accidente, cum ar fi să se lovească în ușă.
Dar de când cu moda „selfie-urilor”, oglinzile din lift au devenit ajutorul perfect pentru fotografii amuzante.