De neratat. Grand Casino de Monte Carlo, ale cărui decoruri diferite din fiecare sală sunt familiare oricui a văzut filme cu James Bond sau urmărește finala europeană a campionatelor de poker, uimește cu extravaganța sa și puțini sunt turiștii care ajung în Monte Carlo și îl ocolesc.
De încercat. Dacă se întâmplă să fiți în Monte Carlo în ajunul Grand Prix-ului, care este organizat aici fără întrerupere din 1929, nu ratați parada mașinilor vintage, pe care le puteți observa și în muzeul organizat ad-hoc de la Monaco Yachting Club.
De vizitat. Palatul Princiar, a cărui structură datează din 1191 și care servește și azi ca reședință regală, poate fi vizitat, inclusiv Sala Tronului și apartamentele regale, după un orar strict în lunile decembrie-aprilie. O combinație îndrăzneață de marmură, brocart și mahon, interiorul vizitabil al Palatului este impunător și atrăgător.
De bifat. La Catedrala Monaco din apropierea Palatului Princiar, puteți vizita mormântul Prințesei Grace de Monaco, fosta actriță Grace Kelly, unul dintre cele mai iubite personaje monarhice din secolul XX și totodată una din cele mai reprezentative actrițe ale secolului, conform American Film Institute.
De scris acasă. Despre Muzeul Oceanografic, unul dintre cele mai ample din întreaga lume, cu 90 de acvarii imense și cu artefacte și specimene colectate de Prințul Albert I în cei peste 30 de ani de expediții oceanografice. Membru al Societății Britanice de Științe, Prințul Albert a fost unul din pionierii oceanografiei moderne la începutul secolului XX.