Muzica reggae a fost adăugată pe o listă a „comorilor culturale internaționale” pe care Națiunile Unite le consideră oficial demne de protecție și de promovare.
Apărută în Jamaica în anii 1960, datorită artiștilor precum Toots și Maytals, Peter Tosh și Bob Marley, muzica reggae a fost adăugată listei pentru valoarea sa de “patrimoniu cultural”. Reggae este “cerebrală, socio-politică, senzuală și spirituală”, a spus Unesco și “a pătruns în toate colțurile lumii”, a adăugat un purtător de cuvânt al jamaicanilor.
Reggae a evoluat la genurile ska și rocksteady – alți pionieri ai reggae sunt considerați și Lee Scratch Perry și Prince Buster. Reggae a devenit popular în Statele Unite, dar în mod deosebit a prins în Marea Britanie, care a devenit cămin pentru mulți imigranți jamaicani de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. “Sunt încântat, este o veste minunată”, a declarat prezentatorul BBC Dave Rodigan – “Am iubit această muzică de când am auzit pentru prima oară ca adolescent. Întotdeauna am spus că muzica aceasta vorbește împotriva nedreptății sociale. Muzica reggae este muzica rebelilor originari imortalizați de Bob Marley”. Jamaica a solicitat înscrierea reggae pe lista din acest an la o întâlnire a agenției ONU de pe insula Mauritius.
Lista protejează patrimoniul cultural și obiectivele sale sunt să asigure respectarea comunităților, grupurilor și persoanelor implicate în activitatea menționată, să sensibilizeze și să încurajeze aprecierea acestor activități la nivel național și internațional. “Reggae este ceva unic Jamaican”, a declarat Olivia Grange, ministrul culturii din Jamaica. “Este o muzică pe care noi am creat-o și care a ajuns apoi în toate colțurile lumii”. Anunțând decizia, UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) a declarat că “contribuția muzicii la discursul internațional privind problemele nedreptății, rezistenței, iubirii și omenirii subliniază dinamica ei elementară ca fiind simultan cerebrală, socio-politică, senzuală și spirituală “.