La începutul lui 2005, cånd a lăsat Parisul pentru un semestru de studiat design la Londra, Solene Cesbron nu se gåndea că va ajunge la București. Avea 22 de ani și nu se îndrăgostise niciodată. Pentru că era singură, la cåteva săptămåni de la sosirea în Londra, prietenii au vrut să-i prezinte un australian și au dus-o la o petrecere. Australianul era frumos, musculos, facea surf, dar nu era pe gustul lui Solene pentru că n-aveau ce discuta.
A vorbit însă cu un romån, Ciprian, care era pasionat de cărți și expoziții. Din seara aceea, romånul a început să-i însoțească în cluburi, la expoziții și concerte. Într-o zi, a invitat-o fără grup la Tate Modern. Acolo ea a vorbit tot timpul, comentånd expozițiile așa cum învățase la Facultatea de Arte, iar el a ascultat-o fascinat. „Nu era nimic serios”, își amintește ea, „dar cånd m-a sunat prietena mea, i-am zis: În ce mă bag?!
Sunt la Tate cu un romån care muncește ilegal la Londra.” Ciprian avea 27 de ani, terminase ASE-ul și, de cåteva luni, lucra fără acte pe un șantier londonez. După muzeu, s-au plimbat aiurea pe străzi ore în șir, iar la miezul nopții, cånd s-au despărțit, a sărutat-o. A doua zi a invitat-o în Hyde Park. „Acolo m-am îndrăgostit profund. Nu știu să-mi explic. Nu m-am simțit niciodată atåt de confortabil. Am rămas nedespărțiți pånă la plecarea mea.”
Înainte ca Solene să se întoarcă la Paris și-au spus că au avut o aventură frumoasă. Nu puteau avea planuri comune pentru că ea trebuia să-și termine studiile, iar el, neavånd acte, era captiv în Londra. „După o săptămånă, m-a sunat”, spune ea. „Mă uitam la telefon și nu vroiam să răspund. De ce mă mai sună? N-am stabilit că totul trebuie să rămånă o amintire frumoasă? Mi-a spus că îmi trimisese ceva prin poștă. I-am răspuns relaxată că am să aștept să văd ce e. Am închis și am luat-o la fugă să văd dacă venise deja.”
Pentru fiecare zi de cånd se despărțiseră, îi scrisese o scrisoare. În română. În franceză. În engleză. Îi scria că îi pare rău că nu i-a spus că o iubește. Așa a început pentru Solene o jumătate de an de curse către Londra. În toamna lui 2005, Ciprian s-a întors în Romånia și i-a fost reținut pașaportul la intrarea în țară, eliminând posibilitatea unei vizite pe Valea Loarei să cunoască familia ei. Pentru că nu puteau sta multă vreme despărțiți, a venit Solene la Bacău, unde el locuia cu părinții într-un apartament la bloc.
„Primele cuvinte pe care le-am învățat au fost foame, sete, da, nu. Mama lui mă întreba mereu Å¢i-e foame? Å¢i-e sete? Era iarnă, minus 20 de grade, Ciprian era la muncă, așa că stăteam în casă și citeam. Nu vorbeam cu nimeni – eu nu știam romånește, părinții lui nu știau franceză.” Într-o zi mama lui Ciprian a venit și a rugat-o să meargă împreună la piață. „Spunea O-R-A-Åž. Eu repetam și spuneam da. Ea P-I-A-Å¢-Ă!, eu da.
Dar nu știam la ce spun da. M-am ținut după ea și am mers unde mergea.” În februarie 2006, s-au ridicat vizele și, la masa tradițională de Paști, Solene l-a prezentat pe Ciprian întregii familii. Åžtia deja că se va muta în Romånia. Analizaseră toate posibilitățile și aici ar fi fost un bun început pentru ei. Peste cåteva luni, cånd a terminat facultatea, și-a împachetat tot și, fără niciun regret sau teamă, s-a mutat la București, unde Ciprian se angajase la o bancă.
Nu crede că a sacrificat ceva, chiar dacă a crescut într-o casă cu etaj și cinci dormitoare și s-a mutat cu chirie într-un oraș în care nu putea să meargă singură la cumpărături. „Era un coșmar. Nu știam să cer nimic la chioșcurile de pe långă bloc, iar produsele din alimentară nu semănau cu ceea ce știam eu.” Prietenii lui Ciprian au făcut pariuri în cåte luni o să-l părăsească. „Unul a zis că plec în trei luni, altul în șase.
Le-am spus că vor pierde. Am ieșit cu mulți băieți, dar pånă la el nu m-am îndrăgostit niciodată.” Pentru fetele din grup a fost multă vreme franțuzoaica fițoasă și, deși a reușit să-și găsească foarte repede un job ca art director, în primele luni nu avea niciun prieten.
„Cånd toți îmi spuneau că Romånia e o țară frumoasă, păcat că e locuită, mă enervam foarte tare. Doar atåt aveți de zis?!” Ciprian și Solene s-au căsătorit în Franța în 2007 iar în primăvara lui 2008 și-au cumpărat apartament în București. Solene vorbește bine românește, dar disputele în familie le poartă ca pe vremuri, în engleză. Anul acesta au planuri pentru un copil.