Tabu
PEOPLESlider

Nadia Comăneci s-a pozat în costum de baie la 62 de ani și a postat fotografia pe Internet. Incredibil cum arată

Nadia Comăneci reușește să se mențină într-o formă de invidiat la 62 de ani, iar o imagine încărcată recent pe rețelele sociale este dovada incontestabilă că, cel puțin în cazul ei, vârsta este doar un număr. 

Fosta gimnastă  a încărcat pe contul său personal de Instagram o fotografie rară cu ea. Înainte de a merge la plajă, ”Zeița de la Montreal” s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, într-un costum de baie aproape minuscul. Cu un tonus muscular de invidiat, fosta gimnastă nu s-a rușinat să-și expună corpul în văzul a milioane de utilizatori.

Imagine

Tot în acest an, Nadia Comăneci și-a îndeplinit o dorință și și-a făcut primul tatuaj permanent. Mândră că este singura gimnastă care a primit nota 10 din istoria olimpică a gimnasticii artistice, fosta sportivă și-a tatuat – în zona gleznei –  cercurile olimpice și nota de 1.00.

La aproape 63 de ani, Nadia Comăneci reușește să se mențină într-o formă de invidiat, însă asta nu este de mirare având în vedere că și acum practică exerciții de gimnastică în sala de sport. Nu trece zi în care fosta marea campioană să nu facă cel puțin 30-40 de minute de mișcare fizică.

Mai mult de atât, Nadia Comăneci are grijă și la alimentele pe care le consumă. Recent,  ”Zeița de la Montreal” a vorbit despre secretele care o ajută să se mențină în formă, dar și care sunt obiceiurile alimentare de la care nu se abate în nicio zi. 

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Ce-am înțeles din înregistrările cu președintele TVR Doina Gradea de Ziua Presei Libere

Dora Constantinovici

ANA MARIA PĂCURARU, DIN BALI, DIRECT PE PATUL DE SPITAL. JURNALISTA A TRECUT PRIN CLIPE DE COȘMAR ÎN VACANȚA EXITICĂ: ”SINCER, NE-AM AVENTURAT…”

Tabu Tabu

Carmen Negoiță schimbare de look înainte de vacanță

Tabu Tabu

Costumat în UNICORN și cântând, Ryan Reynolds i-a șocat pe coreeni

realitatea

De ce ne este atât de greu să nu ne atingem faţa?

Andreea Damian

Humanitas Fiction | „Moartea lui Isus” de J.M. Coetzee

Ciocîrlan

Scrie un comentariu