Tabu
PEOPLESlider

Nadine s-a mutat din România. Motivul pentru care a plecat brusc din țară

Nadine s-a mutat din ţară. Anunţul a fost făcut chiar de artistă, pe reţelele de socializare, unde a împărtăşit fanilor motivele pentru care a ales să locuiască pentru o perioadă în Franţa.

După ce a terminat liceul fără frecvență și a dat Bacul, la 44 de ani, Nadine s-a apucat de împachetat și s-a mutat în Franța împreună cu soțul și copilul.

„Eu îmi îndeplinesc visurile! Le protejez, le respect și fac totul că ele să devină realitate. La asta mă pricep! Mi-am dorit să trăiesc în America, mi-am dorit diplomă de liceu, iar acum mi-am dorit să locuiesc în Franța (printre altele).

Pentru fiecare vis în parte am știut la ce să renunț, ce trebuie să învăț și ce trebuie să schimb la mine pentru a deveni realitate. Să-ți îndeplinești visurile este ușor, deoarece ele sunt cadoul nostru de la Dumnezeu pentru ca noi să avem o viață bună pe acest pământ.

Totodată, îndeplinirea lor desăvârșește destinele noastre. Tu ai un vis? Faci totul pentru a-l îndeplini? Găsești soluții la obstacolele din calea lor? Te îmbrățișez!”, a fost mesajul postat de Nadine pe pagina sa de Facebook.

Artista a povestit și argumentat motivele mutării din țară, într-un articol pe blog. “M-am mutat din țară pentru un an, într-un sat, undeva în mijlocul Franței. Eu, soțul și copilul, fiecare cu câte o valiză și nimic mai mult.

Locuiesc la o margine de pădurice, la 10 minute de mers cu mașina de primul oraș. Pe proprietatea unde locuiesc se mai află un cal alb și doi măgăruși. De când mă trezesc și până mă culc cântă tot soiul de păsărele în rest, liniște.

Motivele pentru care ne-am mutat sunt multiple, însă cel pe care îl voi menționa astăzi, și sub umbrela căruia intră toate celelalte, este spaima mea de a trăi o viață liniară. Cumva am reușit să transmit asta și familiei mele.

Frumusețea vieții pe această lume nu mă lasă să trăiesc fără să o explorez pe cât mai multe planuri. Refuz să nu aflu ce pot afla sau să nu văd ceea ce pot vedea.

Nu mă interesează bârfe, nu mă interesează cine cu cine și de ce, detest aceste informații, mă reduc ca om, în schimb vreau să știu despre umanitatea noastră, despre culturile pe care le au dezvoltat oamenii de-a lungul timpului. Vreau să ating ziduri, vreau să percep nuanțe, pe scurt, vreau să explorez lumea…”, a povestit Nadine.

ARTICOLE SIMILARE

Celebritati nascute pe 15 iulie!

realitatea

Kylie Jenner: de la “genul programului reality” la o avere de aproape un miliard de dolari

realitatea

Vopsirea părului | 9 greșeli care te fac să arăți mai în vârstă

Andreea Damian

Katy Perry trebuie să plătească milioane de dolari despăgubiri pentru cântecul pe care l-a plagiat

Andreea Damian

Cum a reușit să se mențină în formă Vladimir Drăghia

Tabu Tabu

Leonardo DiCaprio va juca pentru prima dată într-un serial

Andreea Damian

Scrie un comentariu