Tabu
PEOPLESlider

Nadine, situaţie bizară în Franţa! Motivul pentru care a fost certată de furnizorul de electricitate

Nadine trăiește de câţiva ani în Franţa, iar recent a avut parte de un incident bizar. Vedeta a mărturisit că a fost certată de o companie care furnizează electricitate pentru că a consumat prea mult.

Vedeta a dezvăluit că a primit o scrisoare prin care era înştiinţată că a consumat prea multă energie electrică în luna august.

„În comunitatea noastră se sting luminile noaptea. Am primit o notă, o scrisoare, în care mi s-a spus că am consumat foarte mult curent electric în august. Este adevărat! Am primit și noi această scrisoare în august, pe care am ignorat-o. În ce sens am ignorat-o? Pentru că nu înțelegeam ce vor de la mine. Am consumat pentru că astea mi-au fost nevoile de consum”, a scris Nadine pe contul ei de Instagram.

Apoi, vedeta a primit încă o scrisoare de la compania electrică.

„Altfel, mă mut în pădure să fac un foc de lemne sau stau la umbra copacilor să mă răcoresc, nu? Pentru că sunt un cetățean modern al acestui secol și pot să beneficiez, nu? Dacă am bani de căldură, de aer condiționat, dar mă rog… Acum, în septembrie, mi-au mai trimis o scrisoare și mi-au spus că, deși am scăzut cu 23% și mi-au spus o poezie, că facem parte dintr-o societate și încercăm să trecem prin acest „hop” european și că îmi dau niște ore unde prețul este mai bun, în primul rând. Da, mă înjurajează să mă duc în orele acelea, dar totodată și dacă fac în orele acelea, nu știu cu ce ajut eu la acest plan comun”, a mai precizat Nadine.

Ea a fost îndemnată să consume curent electric în intervalele 13:10-15:10 şi 1:10-7:40.

„Sunt și eu divă, da? Nu îmi place să mă explic și nu îmi place să dau explicații, da? Numai că aici nu este vorba de a sta drepți în fața unui sistem, ci de a sta drepți în fața bunului simț. Adică românul are aerul condiționat pornit, dar și geamul deschis. Aici, lucrurile acestea se sesizează și este adevărat, ei pot verifica consumul tău pe ore, pentru că asta este cerința lor, a consumatorilor. Eu prima dată când m-am uitat să văd ce mi se cere, mi se părea o aberație. După aceea când am văzut, am considerat că este de bun simț pentru viața mea”, a încheiat Nadine.

ARTICOLE SIMILARE

Rona Hartner, pe moarte! Sora ei a dat vestea tristă despre actriță: „Își trăiește ultimele clipe“

Andreea Damian

Tratamentul bizar pe care Madonna îl aplică tenului cu furculița

Andreea Damian

Fiica lui Michael Jackson și-a făcut debutul în cinematografie

Andreea Damian

Regizorul „Fifty Shades of Grey” face un biopic despre Amy Winehouse

Andreea Damian

Sharon Stone, vedetă la Casa Albă

Andreea Damian

Claudia Pavel – aparitie surpriza la festivalul UNTOLD!

realitatea

Scrie un comentariu