Minunea s-a intamplat si MICHAEL SCHUMACHER incepe sa-si revina din coma, dupa aproape sase luni! Impulsionati de miracol, fotbalistii germani surclaseaza cu 4-0 Portugalia la turneul final al Campionatului Mondial!
Fostul pilot german de Formula 1 Michael Schumacher, care a ieşit din comă după accidentul suferit la schi, în 29 decembrie 2013, a fost transportat, luni dimineaţă, la un spital din Lausanne, a anunţat unitatea medicală din Elveţia.
Lausanne este la aproxiamtiv 40 de kilometri de locuinţa septuplului campion mondial de Formula 1, aflată la Gland, pe malul Lacului Leman.
Potrivit Bild, pilotul german poate să înţeleagă vocile pe care le aude şi să recţioneze la stimuli.
Michael Schumacher şi-a revenit din comă. Vestea a fost oferită de purtătorul de cuvânt al fostului campion Sabine Kehm care a precizat că Schumacher a fost mutat de la Spitalul Universitar din Grenoble la o clinică privată. Kehm a precizat că Schumacher poate comunica cu cei din jur, recunoscând voci şi reacţionând la stimuli, fostul campionat mondial putând discuta astfel cu soţia sa şi copiii săi.
“Familia sa doreşte să le mulţumească în mod special medicilor, echipei de îngrijire şi administraţiei spitalului din Grenoble, cât şi primilor salvatori care au intervenit la locul accidentului. Toţi au făcut o treabă extraordinară în timpul acestor prime luni”, se arartă în comunicat.
Aceste mulţumiri se adresează de asemenea “tuturor persoanelor care i-au transmis cele mai bune urări de sănătate lui Michael. Acestea au ajutat cu siguranţă”.
Familia şi conducerea spitalului din Grenoble nu vor organiza o conferinţă de presă. “Cerem tuturor, în viitor, să respecte faptul că această lungă fază de readaptare se va derula doar într-un cadru privat”, a adăugat comunicatul.
Locul unde Schumacher va urma “lunga sa perioadă de readaptare”, nu a fost precizat în comunicatul difuzat de Kehm. Totodată, ea nu a furnizat niciun detaliu cu privire la starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1, conform www.prosport.ro .
Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat de două ori la cap şi se afla de de la sfârşitul lunii ianuarie în faza de revenire progresivă din comă.
Khem anunţase vineri, că Michael Schumacher a fost mutat de la secţia de terapie intensivă a spitalului din Grenoble într-o sală de recuperare.
1 comentariu